Teodosia-Zorica Laţcu, monahia cu suflet de poezie

▲ „Căsuţa mea de scânduri s-a aprins“

Inspiraţia harică cu care Zorica Laţcu lucra transpare din poeziile sale, versurile uneori asemănându-se cu cele ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Un exemplu, poezia Focul:

Căsuţa mea de scânduri s-a aprins.
Ardea în noapte. Focul a cuprins
Şi tindă, şi odăi, şi coperiş.
Voiam să plec din casă pe furiş,

C-o legătură-n mână. N-am putut.
În val de flăcări albe m-am zbătut;
Vecinii toţi dormeau; şi de-n zadar
Plângeam, închisă-n grinzile de jar.

Şi, ca să pot scăpa din casa mea,
Am lepădat şi haina, căci ardea
Şi-am aruncat şi legătura-n foc.
Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc;

Cuprinsă de uimirea morţii, stam
În oarbă nemişcare. Aşteptam
Să ardă-n mine tot, să fiu un scrum
Şi vântul să mă vânture pe drum.

Am auzit un zvon de prăbuşiri,
Şi casa mea pieri; subţiri, subţiri,
Se ridicară palele de fum…
În goliciunea mea pornii la drum.

Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci
S-au fost deschis zări albe de poteci.
Curată ca o candelă-n altar,
Cu trupul plin de răni şi greu de har,

M-am pomenit urcând pe scări cereşti,
Spre miezul dragostei dumnezeieşti.
Ştiam acum că focul fost-a pus
În casa mea, de mâna lui Iisus.

*

Filă de acatist

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge lin cu apă vie,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.
Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,

Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.
Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară

Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.

Moş Crăciun modern

Moş Crăciun modern, de astăzi,
Ce minune te-a impus,
De ai devenit stăpânul
Sărbătorii lui Iisus?

Că n’aduci lumina lumii,
Nici iertarea de la cer.
Tu, moşnege eşti minciună!.
Eşti… creat de Lucifer.

Tu-ai furat inima lumii
Şi divinul sărbătorii.
Tu-ai făcut să ne colinde,
Lăutarii şi actorii.

Prin minciună intri-n inimii
(Şi prin “hornuri”), la copii
Să umbreşti divinul serii
Şi să-i furi cu… jucării.

Ai intrat chiar şi-n biserici
(Mincinosule), şi’ascuns
Iei şi locul, (stingi şi sfântul)
Şi credinţa în Iisus.

Lumea’ntreagă te aştesptă,
S-o minţi iar, (să vii pe “coş”),
Că nu Domnul este totul
Ci un… mincinos de moş.

Seara sfântă-i dominată
De minciuna ce-ajuns,
Să-i ia locul sfânt în inimi.
Să uităm de Iisus.

Moşu-i asteptat de oameni
(Că e darnic… că e bun),
Nu Iisus, nu Adevărul,
Ci minciuna (de… Crăciun).

Pruncul sfânt care se naşte
E ucis subtil de Moş,
Care intră cu minciuna-i
(Şi nimicul), său pe coş.

Pruncu-i nevoit să fugă
De Irodul travestit,
(Ce ucide sfântul serii),
Spre’a fi el sărbătorit.

Tu nu vii din cerul milei !!!
Tu n’ai darul mântuirii !!!
Ci cu câteva nimicuri,
Ţinteşti slăbiciunea firii.

sursa

Ca un cerb… de Virgil Maxim

Ca un cerb…

„Cum doreşte un cerb
izvoarele de apă,
aşa Te doreşte sufletul meu
pe Tine, Dumnezeule!…”
(Psalm 41, 1)

Ca un cerb însetat de izvoare,
Te mistui în sufletul meu,
năzuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu…

Pe urcuşul de stânci colţuroase
pipăi cu copita subţire,
bănuiesc şi-alerg după miroase,
gând-viu, însetat de iubire.

În poieni sau sub crengi, la răcoare,
adormind, Te simţeam duios cânt,
adiind peste toate o boare…
Dar Te-ascunzi, ca sămânţa-n pământ!…

Peste buza genunii, în bezne,
peste culmea cu muchii de-argint,
prin văzduh, Te-am cătat, ca-ntr-o iesle,
să Te văd, să Te-aud, să Te simt!…

Printre tancuri, în joc de sidef,
Te-am pândit împletit din lumini…
Dar în fulger Te-ascunzi şi în ev,
scânteiere prin ochii senini…

La pârâu, în genunchi, să Te beau,
să-Ţi aud paşii lini peste undă…
Nici în ape de Chipu-Ţi nu dau,
toate apele ştiu să Te-ascundă!…

Nicăieri nu Te văd, fiindcă toate
sub eterna-Ţi Mărire le ţii
mai presus de pliniri şi izvoade,
eşti Stăpân peste lumi şi vecii…

Din pământ, ca dorinţa din sânge,
şi din ape, viaţă împins,
din văzduh încercând a Te smulge,
în al Dragostei-Foc Te-am cuprins…

Eşti în mine ca astrul în rază,
ori parfumul luminii-n văzduh
şi ca apa în care lucrează,
cu puterea-i de foc, Sfântul Duh!…

Spre Izvorul-iubirii curate
năzuind, pui-de-cerb-însetat,
m-am aprins nou luceafăr în noapte
şi-n urcuş, din izvor, Te-am gustat!…
sursa

Copilule cu ochi senini

Copilule cu ochi senini,
Tu iarasi vii printre straini
In pestera, pe paie reci
Tu capul iarasi Ti-l apleci.

Dar azi nici craii nu mai vin
Si nici pastori sa-ti cante lin
Copilule cu ochi senini
Tu iarasi vii printre straini.

Copilule cu suflet bland,
Te nasti si azi pe-acest pamant
De mii de ani copil sarman
Tu vii in lume an de an.

La-ai Tai Iisuse ai venit
Si nestiind nu te-au primit
Iar tu cu suflet plin de dor
Ai plans mereu de mila lor

La mii de usi ai asteptat
Dar nimeni nu s-a indurat
Si ai ramas in ger si azi
Copil cu lacrimi pe obraz

Batand mereu cu-acelasi dor
La usi inchise cu zavor
Dar cati ti-ar mai deschide azi
Copil cu lacrimi in obraz

Copilule, sarman copil
Curat ca roua de avril
De-atata vreme tu petreci
La usa inimilor reci

Scrisoare

Scrisoare
de Vasile Posteucă

Nu-mi plânge mamă, somnul din pământ
Eu nu mai sânt în groapă şi sicriu,
M-am ridicat şi m-am făcut cuvânt.
Şi sânt mai viu de atuncia, mult mai viu,
Am vrut să ard de-a pururi şi să fiu.

Nu plange mamă, amintirea mea.
Eu nu stiu să fi fost vreodată mort.
Eu iţi zâmbesc în fiecare stea,
Şi trec cu Dunarea din port in port,
Ca două faruri, pentru o vreme rea.

Nu plânge mama. Eu am înviat,
Şi sânt de atunci parcă, mult mai eu.
Poţi să le spui la toţi, din sat în sat,
Că m-am năimit la bunul Dumnezeu.
Să-I spun povesti şi versuri, pe înserat.

În drumul nostru greu, din vamă-n vamă,
Din om în om, pământuri şi popoare,
Eu toate celea le ţiu în seamă.
Şi scriu cântări şi basme de cicoare
Şi toate-s bune… nu mai plânge mamă.