Sfantul Vasile cel Mare in colindele religioase romanesti

Sfantul Vasile cel Mare in colindele religioase romanesti

Nu numai vestitii imnografi de odinioara au cantat in stihuri alese belsugul de sfintenie si de intelepciune al Sfantului Vasile cel Mare, asa cum aflam in cartile bisericesti de slujba, ci si melozii anonimi ai neamului nostru si-au adus ofranda simtirii lor duioase, preamarind, pe marele ierarh ortodox in colindele noastre stramosesti.

Credinciosul ortodox roman sarbatoreste praznicul Sfantului Vasile cel Mare nu numai la biserica, in ziua de 1 ianuarie si 30 ianuarie (odata cu Sfantul Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Sfantul Ioan Gura de Aur), ci si la el acasa, impodobind seara ajunului si dimineata Sfantului Vasile cu frumoase datini si colinde. Atat in sarbatorirea bisericeasca cat si in cea populara se afla acelasi prilej de bucurie duhovniceasca, de inaltare sufleteasca si de infratire intre credinciosi, prin mijlocirea si trairea slujbelor bisericesti si a frumoaselor traditii si datini stramosesti.

Cum apare Sfantul Vasile cel Mare in constiinta si evlavia credinciosilor nostri? Este interesant de observat ce spun colindele in aceasta privinta. Icoana Sfantului Vasile cel Mare ne apare cu totul originala in viziunea colindelor romanesti. Fara a neglija elementele biografice si istorice ale sfantului, si fara a contrazice erminiile in privinta reprezentarii, iconografice, colindele ne infatiseaza pe Sfantul Vasile cel Mare cu totul familial duhului ortodoxiei noastre populare, umanizat si transfigurat de aureola sfintenie, crescut si asimilat spatiului nostru dreptcredincios.

Daca tinem seama de legaturile istorice, reale, pe care Sfantul Vasile le-a avut cu tinuturile noastre, de molitfele sale, atat de mult apreciate de credinciosii nostri, de Liturghia care-i poarta numele si de sinaxarul sau, ne dam si mai bine seama de deosebita pretuire de care se bucura Sfantul in sanul poporului nostru dreptcredincios.

Cele mai multe colinde despre Sfantul Vasile cel Mare se gasesc in Muntenia, mai putine in Moldova si aproape deloc in Transilvania. Acest, fapt sta in legatura directa cu zona de influenta a Sfintului in partile noastre, probabil chiar din titmul vietii sale.

Si acum, sa lasam colindele sa depene singure, amintirile si laudele credinciosilor romani inchinate marelui Ierarh.

Chiar din seara Sfantului Vasile se aud urarile:

“Asta seara-i seara mare
Seara Sfantului Vasile…
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie el cu bine
Si noua si Dumneavoastra…
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie tot spre bine
La multi ani cu sanatate
S-aiba si plugarii parte…
Sfant Vasile cel frumos
Sa va fie de folos…
Seara Sfantului Vasile
Fie-va, gazde, cu bine
La multi ani cu sanatate
Si spor mare la bucate…
Sfant Vasile intr-ajutor
La multi afli cu sanatate…”

sau:

“Sa va fie de bine
Cu ziua de maine
Cu Sfantul Vasile
Si cu Anul nou…”

Satul intreg freamata de emotie, primind, la ferestre, in tinde si in odai, pe colindatorii Sfantului Vasile. “Dintre toate serile de peste an – zice Parintele Simion Florea Marian – cea mai bogata in datine si in credinte, cea mai misterioasa si totodata una din cele mai placute pentru poporul roman este seara Sfantului Vasile sau a Anului nou”. De aceea, in randul sfintilor, marele ierarh capadocian este asezat, atat de scrierile haghiografice, cat si de evlavia credinciosilor nostri, la loc de frunte. In aceasta privinta, colindele romanesti ne stau de marturie. Credem ca nu este deloc lipsit de interes sa aratam aici cateva exemple de ierarhizare populara a sfintilor, luate chiar din colinde. In felul acesta vom descoperi si locul ocupat de Sfantul Vasile. Iata cum este prezentata o asemenea ierarhizare intr-o “colinda de Sfantul Vasile”:

“Sub aripa cerului
La umbrita marului
Este-un scaunel de prun.
Dar in scaun cine sade?
Sade bunul Dumnezeu,
Sade batranul Craciun;
Dupa batranul Craciun,
Sade Sfantul Sfant Stefan;
Dupa Sfantul Sfant Stefan,
Sade Sfantul Sfant Vasile;
Dupa Sfantul Sfant Vasile,
Sade Sfantul Sfant Ion;
Dupa Sfantul Sfant Ion,
Sade Sfantul Sfant Ilie;
Dupa Sfantul Sfant Ilie,
Sade toti sfintii la rand…”

Aceasta ierarhizare, nu este intamplatoare, deoarece se repeta si in alte colinde. De data aceasta sfintii nu mai stau la sfat cu Dumnezeu, ci sunt pomeniti cu alta imprejurare. Din picaturile a noua luminari, ce ard in varful a noua meri se formeaza, spune colindul, un raulet:

“Dar in el cine se scalda?
Scalda-se Sfantul Craciun,
Scalda-se Sfantul Vasile,
Scalda-se Sfantul Ion.
Se scaldara
Se imbracara,
Cu vestmant
Pana-n pamant,
Ce n-am vazut de cand sunt…”

In alta varianta, din cele noua picaturi se formeaza un pariu de vin si mir. In el se scalda Mos Craciun. Dar mai jos de “dumnealui”…

“Se scalda si Sfant Vasile,
Se scalda, se iordaneste
Si-n vestmant se primeneste.
Si vestmantu-i mohorat
Lungu-i, lat pana-n pamant.
Mai jos de dumnealui
Se scalda sfintii, marunti…”

Fireste, aceasta ierarhizare populara a fost sugerata credinciosilor de chiar ordinea sarbatorilor de Craciun, Anul Nou si Boboteaza. Asa cum se si cuvine, si cum ne invata sfanta noastra Biserica, in frunte sta Bunul Dumnezeu, izvorul sfinteniei. Urmeaza Craciunul, adica Nasterea Domnului, apoi Sfantul Stefan, primul mucenic crestin, Sfantul Vasile si Sfantul Ion Botezatorul. Exact ca in calendarul nostru ortodox. Asa se explica de ce Sfantul Vasile cel Mare apare dupa “Sfantul Craciun” si Sfantul Stefan, si inaintea Sfantului Ion Botezatorul.

“Vestmantul mohorat”, din colinda citata mai sus este in deplin acord cu firea austera, severa cu sine insusi, a Sfantului Vasile, dupa cum este prins, de altfel, si de zugraveala bisericilor si icoanelor crestine, rasaritene.

Dar colindele religioase romanesti ne prezinta pe Sfantul Vasile si in alte vecinatati inalte de sfintenie, ocupand un loc de cinste alaturi de Sfantul Petre, stind de-a dreapta Maicii Domnului, sau locuind chiar in aceeasi casa cu Dumnezeu.

Dupa predaniile sfintei noastre Biserici, in cetele sfintilor, Sfantul Vasile cel Mare este oranduit in ceata Ierarhilor. Credinciosii ortodocsi romani, urmand ierarhizarea lor intima, populara, a sfintilor, aseaza pe Sfantul Vasile, alaturi de chiar ucenicii Domnului, de Sfintii Apostoli. Colindele ni-l infatiseaza, totdeauna, impreuna cu Sfantul Petru:

“In curtea divanului
Mare masa Domnului
Dar la masa cine sade?
Sade Petre, Sfantul Petre
Si cu marele Vasile,
C-a lui e ziua de maine…”

sau:

“Cine-i-n curtea lui Ioan?
Este unul Sfantul Petre
Si unul Sfantul Vasile
Sa-i cantam ziua de maine…”

Dar nu numai atat. In evlavia credinciosilor si a colindatorilor, Sfantul Vasile sta de-a dreapta Maicii Domnului, dupa cum ne incredinteaza colindul urmator:

“Sade Maica Precista
Cu toti sfintii langa ea.
Dar in dreapta cine sade?
Sade Sfant Vasile, sfant…”

Astazi, de evlavia credinciosilor, dupa Mos Craciun si Sfantul Stefan, alaturi de Sfantul Petru si de-a dreapta Maicii Domnului, Sfantul Vasile cel Mare se bucura de toata cinstirea noastra, ca unul care prin viata sa sfintita si-a agonisit cinstea de a locui, spun colindele, in aceeasi casa cu Dumnezeu.

Tot colindand, vestitorii Nasterii Domnului si ai Anului nou nimeresc la niste case “nalte albe si frumoase”:

“Dar in ele cine sade?
Dumnezeu cu Sfant Vasile…”

In alte colinde Sfantul Vasile sta in acelasi scaun de judecata cu Dumnezeu si judeca pe Vasilca:

“Dar in scaun cine sade?
Sade bunul Dumnezeu
Si cu Sfantul Sfant Vasile
Si judeca pe Vasilca…”

Credinciosii ortodocsi romani cinstesc pe Sfantul Vasile si datorita faptului ca a scrisSfanta Liturghie care ii poarta numele. Colindele romanesti inregistreaza si acest fapt insemnat din viata Sfantului in versurile urmatoare:

“Iesi (cutare) pana afara
Sa vezi curtea vinecioara;
Nu e curte vinecioara,
Ci vreo doi, trei, sfinti de-ai sai:
Unul e Sfantul Vasile,
Care scrie Liturghie
Cu condei de Vinetie…”

Semnalarea acestui amanunt important din biografia Sfantului, dovedeste din partea credinciosilor nostri, nu numai dragostea lor, ci si cunoasterea vietii si a operelor marelui ierarh capadocian. Aceasta cunoastere a fost prilejuita, in primul rand, prin intermediul frumoaselor slujbe si cantari bisericesti din cultul ortodox.

Dar colindele religioase romanesti ne dezvaluie, intr-o forma deosebit de originala, si alte infatisari si trasaturi sufletesti ale marelui ierarh capadocian. Cine citeste cu atentie viata minunata a Sfantului Vasile, isi poate da seama de ecoul starnit in randurile credinciosilor de aceasta lectura pioasa, adevarata merinde duhovniceasca pentru suflete, dar si pentru imaginatia populara.

Asa se explica de ce Sfantul Vasile apare in constiinta crestinilor ca un mare sfant luptator impotriva duhurilor necurate si ca un mare iubitor si impartitor de dreptate. Chipul acesta de luptator si de judecator este zugravit, in colinde, intr-un mod surprinzator de original. Iniconografia ortodoxa, in zugraveala bisericilor, Sfantul Vasile nu este reprezentat ca un sfant militar, ca Sfantul Gheorghe de pilda. Colindele ni-l infatiseaza insa pe Sfantul Vasile si ca pe un sfant militar, calare pe un cal plin de spume, inarmat cu ghioaga si arcul stramosesc. Acest lucru isi are explicatia, credem noi, intr-o contaminare a colindei cu balada. Se stie ca acesta doua stiluri sunt apropiate. Cercetatorii pot pot urmari motive de balade in colinde, si invers. Amintim, in treacat, de Miorita. Fragmente intregi din aceasta balada nemuritoare se gasesc si in colinde. Exista deci imprumuturi de motive in genurile de creatie populara apropiate. In cazul nostru, chipul luptatorului si al judecatorului este redat in colinde aproape la fel ca si in balade. Numai ca in colinde eroul nu mai este ca in balade, panduru, sau haiducul, ci sfantul. Sfantul se lupta pentru desavarsirea sa si a aproapelui, pentru sfintenia si pentru dreptatea lui Dumnezeu in lume.

Iata un colind din regiunea Ploesti. Gazda se uita pe fereastra:

“Si-l vazu pe Sfant Vasile
Pe-un cal negru, alb in spume
Si cu ghioaga franta-n mina.
Eu cu Iuda m-am batut;
M-am batut si l-am batut;
Tot Iuda m-a biruit;
Mi-a luat luna cu lumina
Si soarele cu lumina
Si campul cu florile
Si cerul cu stelele.

– Taci, Vasile, Sfant Vasile,
Ca-i trimite pe Ilie
Cu traznet si cu manie.”

Am aratat mai sus cum Sfantul Vasile, in ierarhizarea populara a sfintilor, este asezat alaturi de Sfantul Petru. Iata cum Sfantul Vasile este incarcat chiar cu atributele Sfantului Petru de portar si pazitor al raiului. In aceasta ipostaza Sfantul Vasile se lupa cu Iuda. De fapt, credem ca poporul, in colindul pomenit, face aluzie la insusirile de mare luptator si aparator al dreptei credinte, de care a dat dovada Sfantul Vasile.

Prin rapirea stralucirii soarelui si lunii, precum si a obiectelor sfintite din rai se intelege pierderea harului dumnezeiesc in urma caderii in pacatul stramosesc.

Imaginea Sfantului Vasile calare, proprie in iconografia bisericeasca mai mult Sfantului Gheorghe, o mai gasim si in alte colinde. De pilda, Sfanta Fecioara sade intr-un leagan impletit in sase vite, coase si:

“Se uita-ntre icoane,
Ca vine Sfantul Vasile
Pe-un cal negru, plin de spume.”

sau:

“Iata vine Sfant Vasile
Pe-un cal negru, alb in spume,
Cu sulita-n mana dreapta,
Scaunel de judecata,
De judeca florile
Ce-au facut miroasele.
Numai floarea soarelui
Si cu spicul graului
Sed in poarta raiului.”

Iata-l pe Sfantul Vasile judecatorul florilor. Faptul, nelipsit de gingasie si gratie, merita retinut si precizat. Sa mai dam, insa, cateva exemple.

“In seara de Sfant Vasile
Cate flori sunt pe pamant
Toate merg la juramant
Numai floarea Pastelui
Sade-n poarta raiului
Si judeca florile…”

sau in alta colind:

“Seara Sfantului Vasile,
Pe poteca lunecoasa
Nemerii la asta casa.
Dar in ea cine-mi se afla?
Sfant Vasile, Sfant Vasile.
Si judeca pamantul,
Pamantul si cu cerul,
Pamantul cu florile
Si cerul cu stelele…”

De data aceasta suntem pusi de colinde in fata unei probleme nu tocmai asa usor de rezolvat: Sfantul Vasile ne apare ca judecatorul cosmosului, intelegand pamantul cu florile si cerul cu stelele. Judecata are loc in seara de Sfant Vasile.

Avem inaintea ochilor, o judecata de proportii cosmice, o adevarata “eshatologie-cosmica”. Nu numai omul trebuie sa dea socoteala de faptele sale, cum suna invatatura crestina, ci, dupa credinta populara exprimata in colinde, natura intreaga (pamantul cu florile si cerul cu stelele) este chemata la judecata.

Legatura intre om si firea inconjuratoare nu se sfarseste astfel pe planul acesta natural, ci apare, desigur transfigurata, si pe planul spiritual.

Cu alte cuvinte, si natura este inzestrata cu anumite potente spirituale, pe care trebuie sa le implineasca, fiind, intr-un fel sau altul, raspunzatoare de insusirea sau pierderea lor. Fireste, energiile necreate ale lui Dumnezeu se revarsa si asupra naturii, nu numai asupra omului. De altfel, omul are misiunea ca prin munca lui sa sfinteasca natura inconjuratoare. La randul ei, natura este constransa sa nu cada in paragina, sa nu-si piarda “miroasele”, adica posibilitatile, mai precis, calitatile ei superioare. Desigur, de acest lucru este responsabil omul, in primul rand.

Dar sa revenim. Departe de noi gandul de a da o legitimitate dogmatica credintei populare. La judecata de apoi se prezinta numai omul. Posibilitatea unei judecati de apoi de proportii cosmice este deci exclusa de eshatologia ortodoxa, nu insa si de imaginatia populara.

Cum ramane atunci cu credinta populara? Raspunsul la aceasta intrebare este legat de felul cum a fost asimilata de poporul dreptcredincios cultura biblica, si mai ales invatatura crestina ortodoxa. Poporul nostru dreptcredincios isi insuseste corect eshatologia crestina, dar nu se margineste numai la atat, ci o extinde de la om la cosmosul intreg. Este aici o depasire, o largire a perspectivelor eshatologice crestine, ceea ce dovedeste din partea credinciosilor nostri un dezvoltat simt eshatologic.

Pericliteaza, oare, aceasta depasire, dogma ortodoxa? Raspunsul este categoric: nu. Aceasta viziune eshatologica nu este in stare sa genereze vreo schisma in cadrul ortodoxiei noastre populare, neavand nici o paternitate, ea pierzindu-se in anonimat. Aceasta viziune poate fi socotita cel mult un joc al imaginatiei populare, o apocrifa pioasa pe marginea credintei celei adevarate .

O nedumerire se iveste, insa, cu privire la persoana judecatorului. Cine investeste pe marele ierarh capadocian cu aceasta putere?

Noi stim ca la sfarsitul lumii, atunci cand va fi “coada veacului”, cum spun colindele, omenirea va fi judecata de Domnul nostru Iisus Hristos, insotit de cei doisprezece ucenici ai Sai.

Nedumerirea formulata mai sus poate fi explicata numai prin marea incredere pe care credinciosii nostri o acorda Sfantului Vasile. Faima autoritatii sale, prestigiul sau moral, identificarea absoluta cu virtutea dreptatii, au constituit temeiurile pentru investirea Sfantului Vasile cu aceasta virtute suprema.

Desigur, de aici nu se poate trage concluzia ca Sfantul Vasile cel Mare sau credinciosii nostri uzurpa dreptul de judecator al Mantuitorului si al Apostolilor Sai. Nu. Concluzia este alta si ea se refera la insemnatatea deosebita de care se bucura Sfantul Vasile in ochii credinciosilor nostri.

De altfel, Sfantul Vasile cel Mare nu apare ca judecator al oamenilor, ci colindele ni-l arata in primul rand ca impartitor de dreptate in lumea delicata a florilor. Ierarhul capadocian indeplineste aceasta calitate de judecator – nu ca estet, ci ca sfant. Credinciosii nostri ilustreaza astfel insusirile morale ale Sfantului, printr-un fapt plin de gratie, ca acela al judecatii florilor, ceea ce ne arata ca personalitatea Sfantului Vasile se implineste nu numai sub categoria severului si austerului, ci si sub aceea a frumosului.

Sfantul Vasile cel Mare mai este reprezentat de colinde si ca plugar, ca agricultor

Se stie ca de ziua Sfantului Vasile, copiii si flacaii romani merg din casa in casa cu “plugusorul” sau cu “plugul cel mare”. Datina este indeajuns de cunoscuta pentru a insista acum asupra detaliilor etnografice. Originea datinei nu este insa lamurita, definitiv. Vechimea ei trece de pragul crestinismului. Caracterul ei agrar ne determina sa o legam de sarbatoarea batranului Saturn, care, la origine era considerat ca zeu al semanaturilor. Nu este exclusa posibiliatea ca aceasta datina sa fie chiar autohtona si sa reprezinte o actiune magica privitoare la menirea unui an nou pricopsit in roade, si cereale bogate. Venind in contact cu datina romana inchinata lui Saturn, datina autohtona s-a pastrat, insa cel care ara si seamana acum este “Badica Traian” cuceritorul Daciei, a carui amintire a ramas pana astazi in, multe din plugusoarele noastre.

“Dar in necontenita curgere a vremurilor, stravechea datina agrara a suferit o noua schimbare, esentiala, din partea crestinismului. In forma aceasta, transformata de crestinism, am mostemit-o noi, romanii. Din cuprinsul datinei au disparut sensurile magice. Se cunoaste rostul graului si al painii in crestinism. Tocmai pe acest rost este axat plugusorul crestin. Colindatorii, plugarii cei mititei, izvodesc la ferestrele gazdelor o adevarata poveste a painii. De la arat si semanat si pana la cules si macinat, sunt trecute in revista, toate fazele muncii agricole a graului. Dar cel care ara si seamana nu mai este batranul Saturn de odinioara si nici chiar “Badica Traian”. Pe coarnele plugului apasa acum, cu tarie, Sfantul Vasile cel Mare…

Iata cum rostesc micutii colindatori:

Intr-o zi de dimineata
S-a sculat Sfantul Vasile !
Si-a plecat la arat
Cu plug cu doisprezece boi…

Sau: A venit Sfantul Vasile intr-o sfanta joi
Cu plugu cu doisprezece boi
Sa are campul in crucis si curmezis…

Intr-un plugusor din Moldova, Sfantul Vasile tocmeste pe un baiat din sat la arat. Venind la camp cu demincare, Sfantul Vasile a gasit plugul stricat. Necajit, Sfantul Vasile drege fiarele plugului, la fierar, apoi:

Sfantul Vasile cel Mare este asezat in colinde dupa Mos Craciun, langa Sfantul Petru, de-a dreapta Maicii Domnului sau locuind chiar in aceeasi casa cu Dumnezeu. Tot de aici, din colinde, am vazut cum Sfantul Vasile este infatisat ca luptator, judecator al florilor si chiar ca plugar.

Dupa colindele romanesti, Sfantul Vasile cel Mare nu apare numai pe plan ceresc, traind in lumea sfintilor, ci si pe plan pamantesc, traind si plugarind in lumea noastra, asemenea plugarilor nostri. Aceasta actualizare a Sfantului Vasile din lumea cereasca in lumea pamanteasca isi are desigur talcul ei.

Legatura spirituala intre Sfantul Vasile cel Mare si credinciosii nostri ortodocsi poate fi lamurita prin ceea ce se numeste “Comuniunea sfintilor”, adica prin legatura care exista intre Biserica triumfatoare din cer si Biserica de pe pamant.

Impacand supranaturalul cu naturalul intr-o unitate superioara de existenta, Sfantul Vasile cel Mare este prezent, dupa credinta ortodoxa exprimata de colindele romanesti, si in lumea cereasca si, in lumea pamanteasca, bucurandu-se, dupa vrednicie, si aici si dincolo, de aceeasi sfanta cinstire.

Desigur, Sfantul Vasile cel Mare poate fi intalnit si in alte domenii ale folclorului romanesc. O cercetare in acest sens ar intregi imaginea sfantului, pe care noi am conturat-o, pentru cititorii nostri, numai in cadrul colindelor religioase romanesti.

Gheorghe Alexe

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/sfantul-vasile-mare-colindele-religioase-romanesti-69362.html

Maica Domnului in colindele religioase romanesti

Maica Domnului in colindele religioase romanesti

Maica Domnului in colindele religioase romanesti

Folclorul in general, mai ales cel religios, a devenit in ultima vreme un auxiliar pretios in rezolvarea problemelor pe care le ridica istoria comparata a religiilor, deoarece in el se reflecteaza mentalitatea religioasa si sociala din diferitele epoci ale istoriei culturii si civilizatiei omenesti. Numeroase institute de folclor si savanti recunoscuti culeg si cerceteaza cu deosebita grija creatiile folcloristice ale popoarelor, cautand sa le coordoneze si sa le puna in adevarata lor lumina si valoare.

Lucrarea noastra de fata vrea sa arate, plecand de la colindele religioase – parte integranta a folclorului religios romanesc – felul cum inteleg si simt credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Sfanta Fecioara Maria.

In evlavia credinciosilor Bisericii noastre, Maica Domnului nu este o zeita si nu are nimic comun cu cortegiul zeitelor pagane; ea nu este nici mit si nici prelungirea reinnoita a vreunui mit pagan oarecare in sanul crestinismului. Ea este o persoana distincta cu o genealogie indiscutabila. Cultul de supravenerare (hiperdulia) pe care credinciosii nostri ortodocsi il adreseaza Maicii Domnului este bazat pe existenta istorica reala a Sfintei Fecioare si el s-a nascut din respectul si din evlavia sincera pe care crestinii au avut-o totdeauna fata de aceea care a nascut dupa trup, pentru mantuirea noastra, pe cea de a doua persoana a Sfintei Treimi, Demnul nostru Iisus Hristos. Puritatea, inaltimea morala si spirituala a cultului pe care credinciosii Bisericii noastre il acorda Maicii Domnului este proba cea mai evidenta ca acest cult s-a nascut odata cu credinta crestina si el nu este o mostenire anacronica din vechile practici cultice pagane.

Ne vom convinge de acest adevar urmarind in colindele religioase felul cum acestea exprima, in versurile lor simple dar pline de duiosie, intelegerea si simtirea credinciosilor nostri ortodocsi fata de “Prea Curata” si “Prea Nevinovata Fecioara Maria“.

Ne-am oprit la colindele religioase, deoarece ele prezinta o importanta deosebita pentru Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, atat prin vechimea lor cat si mai ales prin bogatia ideilor dogmatice cuprinse in ele. Colindele religioase fac parte integranta din spiritualitatea noastra ortodoxa rasariteana si nu sunt altceva decat prelungirile firesti ale cantarilor dela strana. De aceea ele formeaza un pretios material de catehizare a dreptmaritorilor nostri crestini. Colindele reigioase sunt marturisiri de credinta, simple si spontane, invesnicite prin puterea ritului dea lungul generatiilor, care au sorbit si sorb cu aceeasi caldura stropii racoritori ai credintei strabune. Iata de ce vom cauta sa surprindem in colindele religioase credintele credinciosilor nostri in legatura cu Maica Domnului. Cu acest prilej, ne vom da seama ca aceste credinte, rodul pietatii si evlaviei credinciosilor, stau in deplina concordanta cu invata- tura propovaduita de sfanta noastra Biserica, iar unitatea ideilor dogmatice exprimate in toate colindele religioase romanesti dovedeste unitatea sufleteasca a credinciosilor nostri ortodocsi de pe tot intinsul patriei noastre.

Sa vedem deci care sunt notele esentiale ale mariologiei ortodoxe romanesti, pe care ni le ofera colindele noastre religioase, note pe care le vom prezenta intr-o inlantuire logica in cele patru capitole care urmeaza.

I. “Ca la Betleem Maria, savarsind calatoria”

Colindele religioase romanesti se intrec in a descrie-in versuri pline de o duiosie rara peripetiile diverse prin care a trebuit sa treaca Maica Domnului in lungul drum catre Betleem, cautand un loc prielnic pentru nastere. Sfintele Evanghelii, care istorisesc nasterea minunata a Domnului nostru Iisus Hristos vorbesc foarte pe scurt de acest drum catre Betleem, unde batranul Iosif si Sfanta Fecioara trebuiau sa mearga sa se inscrie dupa porunca, data de August, imparatul de la Roma. Dar poporul nostru stie, din experienta sa proprie, ca un drum, fie lung, fie scurt, este destul de greu si de anevoios pentru o femeie care este gata sa nasca. Iata deci un motiv pe care imaginatia populara l-a speculat, la maximum, brodand pe simpla referinta evanghelica a acestui, drum o multime de intamplari si fapte cu rostul si talcul bine stabilite in psihologia si pietatea credinciosilor. Noi ascultam si astazi cu emotie colindele de la Nasterea Domnului si luam parte cu tot sufletul la peripetiile numeroase prin care trece Maica Domnului, ne induiosem de suferintele ei, aprobam toate actiunile si gesturile ei si ne simtim la urma, dupa atatea incercari, plini de o bucurie nestapanita, sincera si copilareasca, la vestea nasterii Pruncului Iisus.

Toate aceste intamplari ne sunt infatisate intr-o gradatie progresiva, in care neprevazutul starneste totdeauna interesul nostru si ne face sa participam, cu toata inima, la aceste peripetii istorisite in colindele noastre religioase. Toate acestea dovedesc sensibilitatea aleasa a credinciosilor nostri si adeziunea lor sufleteasca totala fata de Maica Sfanta si de Fiul ei cel dumnezeiesc. Si mai presus de orice desprindem din aceste intamplari si suferinte ale Maicii Domnului realismul adanc omenesc al nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Credinciosii nostri traiesc acest realism cu toata puterea, fiintei lor. Ei stiu ca Mantuitorul nostru, Mesia cel mult asteplat, s-a nascut dintr-o fecioara curata, din neamul nostru omenesc, nu s-a nascut dintr-o floare, dintr-o frunza sau dintr-o piatra, din aer sat; din apa, cum se nasc de obicei fiintele mitologice din diferitele religii ale lumii necrestine.

Dar colindele, care ne descriu peripetiile cautarii unui loc de nastere, reliefeaza cu multa pregnanata legalura dintre Maica Domnului si natura inconjuratoare. Credinciosii nostri pun in gura Maicii Domnului, cu aceasta ocazie toate socotintele lor despre anumite plante sau animale, care-si dau sau nu concursul lor la sfanta Nastere a Domnului.

Se subliniaza aici un pronuntat mesaj cosmic, familiar dealtfel spiritualitatii ortodoxiei rasaritene, care se resimte, dupa cum vedem, pana si in aceste creatii populare. Aceasta relatie dintre om si natura, proiectata pe un plan superior, intre Dumnezeu pe de o parte, om si natura pe de alta parte, capata in colinde o intelegere deosebita in conformitate cu invatatura crestina ortodoxa despre legatura care a existat totdeauna intre om si Dumnezeu.

Dar sa dovedim afirmatiile noastre cu probele pe care ni le ofera din abundenta colindele religioase romanesti. Alegem pe cele mai semnificative si mai cuprinzatoare. Peste tot se observa coloarea locala. Drumul de la Nazaret pana la Betleem este prelungit de imaginatia populara pe plaiurile romanesti, pe unde se abat pasii Maicii Domnului, ca sa nasca pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Astfel: “…Sfanta Maria

Se lua si se ducea-re

Tot prin vii si prin campii

La umbrita plopilor”.

Sau : ” Pe acest plaiu, picior de raiu,

Plimba-se maica Domnului

Cu’n hojmant pana la pamant “.

Privelistile pe care ni le ofera acest drum sunt de multe ori fermecatoare. Ele corespund peisajelor romanesti. Iata cateva imagini care incearca sa stabileasca itinerarul acestui drum:

“Pe campia unui rau

Printre grane pana ‘n brau…

sau: “Pe un plaiu scaldat in soare.

Prin fanete numai floare…

sau: “Prin livezi inrourate

Pe sub pomi cu crengi uscate”

In alta parte, clima nu mai este calduroasa ca in Tara sfanta, ci friguroasa ca in iarna Craciunului de la noi. Din aceasta cauza, si drumul este mai anevoios:

“Umbla Maica pe pamant

Sa nasca pe Fiul sfant

Merge ‘n sus si iara -n jos

Ca bate vant friguros,

iar un colind specifica si imbracamintea Maicii-Domnului:

“Jos, in jos si iar in jos,

Ca bate vant friguros.

C’avea haine de argint

Ca va n-aste Fiul sfant.

Unele colinde precizeaza mai de aproape mersul drumului, ca de exemplu:

“P’anga Muras, p’anga Tisa

Maria sfanta plimba-mi-sa”.

Dar in aceasta continua cautare a unui loc potrivit pentru nastere, Maica Domnului intalneste in cale diferiti pomi, la umbra carora ar putea sa nasca, sau diferite asezari de oameni si de vite. Nu toti insa dau concursul Maicii Domnului. Asa se face ca anumiti pomi sau animale sunt blestemate, pe cata vreme altele binecuvantate sau “alduite”, ca sa vorbim in graiul colindelor din Ardeal. De fapt, in aceste blesteme sau binecuvantari ale Maicii Domnului se stravede antipatia sau simpatia poporului nostru fata de aceste plante si animale, sau mai precis, calitatile sau defectele acestor plante si animale sunt explicate in legatura cu acest fapt religios de o deosebita importanta, cum este sfanta Nastere a Domnului. Si iata cum atitudinea credinciosilor fata de aceste plante si animale devine in colinde si atitudinea Maicii Domnului.

Astfel, plopul este blestemat pentru ca prin freamatul frunzei sale, dar mai ales prin putina sa umbra, nu poate oferi un loc bun de odihna, unde Maica Domnului, obosita de greutatea drumului si de arsita soarelui, sa poata sa nasca pe Fiul Sfant. Dimpotriva, “tisa” verde e mai primitoare si mai racoroasa:

“Plimba-se Maica Domnului,

Cu’n hojmant pana’n pamant

Si se lasa a hodinire .

La umbra de ploput verde.

Ploput verde daca o vede

Rara umbra slobozeste

Rara umbra pe pamantu

“Fire-a-i tu plop blestematu,

De mine de Dumnezeu

Mai tare de fiul meu”

Si se lasa a hodini-re

La umbra de tisa verde.

Tisa verde daca o vede

Grasa umbra sloboseste

Grasa umbra pe pamantu

Sa se nasca fiul sfantu.

“Fire-ai tisa alduita De mine de Dumnezeu

Mai tare de fiul meu” .

In alte colinde, plopul este pus in opozitie cu un “fomfiu”. Plopul nu ia in seama rugamintea Maicii Domnului de a sta linistit:

“Bine plopu d-auzea-re,

Dar in seama nu bagare

Si mai tare imi suna-re

Rau Maica blastama-re.

“Fire-ai ploape blastamatu,

De mine de Dumnezeu

Mai tare de fiul meu!

Bata vantu ‘ncet nu tare

Frunza ta sa n’aiba stare”.

dimpotriva “fomfiul” este ascultator si Maica Domnului se poate odihni la umbra lui pentru a capata puteri sa nasca pe fiul sau:

“Bine fomfiu d-asculta Maica sfanta-l alduia

“Fire-ai iarna ca si vara,

Primavara sa ‘nfloresti

Flori vanate mohorate.

Dupa multa alergatura, Maica Domnului poposeste in sfarsit la casa, lui Craciun. Dar nici acesta nu o primeste sub acoperisul sau ca sa nasca, ci o trimite in grajdul cailor:

“Buna seara, Mos Craciun. Zise Maria lui bun,

Lasa-ma in patul tau,

Ca sa nasc pe Dumnezeu.

“Nu te las sa nasti in pat,

Du-te ‘n grajdul cailor

Sau in damul boilor”.

Dar din cauza nechezatului cailor, Maica Domnului nu poate sa nasca pe Domnul nostru Iisus Hristos. Numai in linistea si la suflarea calda a boulenilor cuminti, in saracia si umilinta unui grajd de boi, marea minune a nasterii poate sa aiba loc. Pretutindeni, in colindele religioase, caii sunt blestemati pentru nechezatul, tropaitul si nesatul lor, pe cata vreme boii si oile se bucura totdeauna de binecuvantarea Maicii Domnului.

Iata de exemplu cum sunt blestemati caii din cauza neascultarii lor:

“Fire-ati voi cai blestemati

De mine de fiul meu

Si de dragul Dumnezeu!

Si voi cai sa n’aveti sat,

Numa’n ziua de Ispas

Dar s’atunci numai un ceas

sau: “Fire-ati cailor sa fiti

De mine afurisiti

Si de Domnul pe vecie,

Mersul fuga sa va fie

Ziua, noaptea sa mancati

Rar voi sa va saturati”.

Boii, prin firea lor blajina si domoala, prin barbatia si cumintenia lor, sunt aceia care-si dau tot concursul lor Maicii Domnului, ascultand-o cu cea mai mare sfintenie. De aceea ei sunt binecuvantati:

“Fire-ati voi, boi, cuvantati.

De mine, de fiul meu,

Si de Bunul Dumnezeu”.

sau: – “Boulenilor iubiti

Binecuvantati sa fiti

Si de Domnul si de mine

Si de fiul care virne.

La umblat s’aveti pas lin,

La mancare sat deplin,

Cate-un ceas voi sa mancati-

Iar un ceas sa rumegati”.

De remarcat ca Maica Domnului nu blestema si nici nu binecuvanteaza numai in numele sau- personal, ci totdeauna adaoga si: “de Dumnezeu” sau “de fiul meu”. In aceste blesteme si binecuvantari se dovedeste intuitia profunda pe care o are poporul nostru asupra naturii inconjuratoare. Astfel, credinciosii nostri dau o explicatie religioasa unor apucaturi, calitati sau defecte ale unor plante sau animale, cu care ei vin mai ades in contact. Relatia om-natura capatat astfel o semnificatie crestina interesanta, pe fondul careia se proiecteaza sentimentele de simpatie sau antipatie ale credinciosilor nostri fata de natura inconjuratoare, care intr-un fel sau altul ia parte la slavita minune a Nasterii Domnului.

Dar, odata ajunsa Maica Domnului la Betleem, peripetiile drumului se sfarsesc. In staulul Betleemului domneste linistea odihnitoare. Au ramas in urma arsita drumului, freamatul plopilor, nechezatul si tropotitul cailor, insusi zgomotul oraselului s-a stins pe nesimtite. Numai familia sfanta vegheaza. Dar in puzderia de stele ce acoperea in noaptea aceea-sfanta, bolta albastra a Betleemului, a rasarit deodata “ca o taina mare”, o stea stralucitoare. Iar colindele noastre amintesc de clipa aceea sfanta, prin glasurile argintii ale copiilor care pleaca la colindat” pe la cantatori, tarziu cand “Prea Slavita naste Fiu” Colindatorii povestesc la ferestrele gazdelor, in cuvinte simple, despre steaua care lumineaza pre steaua care “lumineaza” si “adevereaza” despre Pruncutul culcat in iesle, despre privirea umeda a boule-nilor cuminti despre cetele ingeresti, despre, ciobanii milosi sau despre cei trei crai de la Rasarit. Toti acestia se inchina,si odata cu ei si colindatorii nostri, in fata Celu infasat din iesle, spre bucuria plina de iubire a Maici Domnului.

II. “Fecioara Maria naste pe Mesia”

a) Aeipartenia si theotochia. Cultul Sfintei Fecioare Maria formeaza capitolul cel mai duios al evlaviei credinciosilor nostri. De la rugaciunea atat de scurta, dar atat de expresiva: “Doamna, Maica Domnului ajuta-mi”, pe care o rosteste credinciosul ortodox in toate imprejurarile vietii sale, si pana la minunatele axioane care preamaresc pe Sfanta Fecioara, toata viata si simtirea crestina sunt pline de dragostea si veneratia ortodocsilor fata de Maica Domnului. In aceasta, dragoste si veneratie se poate descoperi una din trasaturile cele mai adanci, una din coordonatele cele mai esentiale ale pietatii noastre ortodoxe rasaritene. Cultul Mantuitorului nu este niciodata despartit de acela al Maicii Sale. Acest adevar se fundamenteaza pe calitatea unica pe care o are Sfanta Fecioara, aceea de Nascatoare de Dumnezeu (teotokos). Acest atribut al Maicii Domnului a fost aparat cu caldura de sinoadele ecumenice si de toata suflarea ortodoxa impotriva defaimatorilor de tot felul, care coborau minunea intruparii Domnului la o simpla si banala nastere biologica.

Cultul ortodox cuprinde o bogatie neasemuita de tropare, condace, axioane, acatiste sau alte cantari speciale inchinate aceleia care s-a invrednicit prin vata ei curata sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu. Aceasta imnografie, cuprinde invatatura noastra ortodoxa adevarata, care a incalzit suftetele stramosilor nostri si care a influentat profund colindele noastre religioase.De aceea, nu este de mirare pentru noi ca voni gasi in colindele noastre, religioase toate notele esentiale ale mariologiei ortodoxe. Acest fapt nu dovedeste altceva decat legatura stransa dintre credinciosii nostri si Sfanta noastra Bserica Ortodoxa. In locul unei teologii savante, vom gasi in colinde intuitia clara si sigura a adevarurilor fundamentate ale crestinismului. In locul speculatiilor primejdioase, gasim trairea crestina primara, simpla si autentica. In locul, misticismelor intunecoase, gasim realismul luminos al ortodoxiei noastra, romanesti si bucuria de viata a iubitilor nostri credinciosi.

Maica Domnului se deosebeste de toate femeile de pe fata, pamantului, in deosebi prin cele doua atribute care-i apartin: Nascatoare de Dumnezeu ( teotokos ) si Pururea Fecioara ( aipartenos). In colindele religioase , mai ales in cantecele de stea, aceste atribute se gasesc enuntate laolalta de credinciosii nostri, care numesc pe Maica Domnului in colinde: “Curata”, “Prea-nevinovata”, “Fecioara Maria”, “Lumina Prea Sfanta”, “Precista blagoslovita”, etc.

Citatele care vor urma ne vor arata cum credinciosii nostri exprima, in colindele lor religioase, prin gura copiilor nevinovati, pururea fecioria si theotochia Sfintei Fecioare Maria:

Ca astazi Curata

Prea nevinovata,

Fecioara Maria

Naste pe Mesia,

In tara vestita,

Vitleem numita”

“Ca numai din maica

Si fara de taica

Noua ni s-a nascut

Cel far’ de’nceput”.

“Astazi lumii s-a nascut

Cel de demult proorocit.

Astazi s-a nascut Mesia

Din Fecioara Maria” .

“Astazi pe cel nevazut

O fecioara l-a nascut

In orasul Vifleim

Aproape de Rusalim”.

“Ca se va naste Hristos

Din Fecioara Maria

Din neamul lui Avraam .

Din samanta lui David

Din Duhul Sfant zamislit”.

“Dar la leagan cine sta?

Sta Maria Fecioara

Cu cosita pe spinare”.

Desigur exemplele se pot inmuti dupa voie. Dupa cum observam, colindele noastre religioase exprima, fara sa faca o distinctie speciala, amandoua aceste atribute ale Maicii Domnului. Credinciosii nostri nu-si explica si nu-si pun cel putin intrebarea cum Maica Domnului a ramas fecioara si dupa nastere. Aceste intrebari le-au scornit necredinciosii de mai tarziu. Pentru credinciosii nostri “Mama fara barbat” si “Fecioara mama” sunt taine zavorate cu lacatul celei mai profunde credinte. Le e deajuns revelatia dumnezeiasca cu privire la aceste taine. Ei se mira si pricep cu ajutorul credintei si intelegerii lor talcul dumnezeiesc al acestei minuni cu totul mai presus de fire. Dar aceasta intelegere sincera, spontana, dovedeste tinerete sufleteasca, adeziune totala si intuitie profunda a minuniiNasterii Domnului.

b) Cautarea lui Iisus, inainte de a trece la un nou capitol, nu putem lasa sub tacere un fapt important din viata Mantuitorului, care a pricinuit Maicii Sale sfinte ingrijorare serioasa si foarte mult sbucium sufletesc. Este vorba de imprejurarea pe care ne-o relateaza si Sfintele Evanghelii, cand Iisus, la varsta de 12 ani, de sarbatoarea Pastilor, a ramas la templu, in mijlocul batranilor, in timp ce parintii sai trupesti se intorceau spre casa lor din Nazaret. Sfanta Fecioara Maria este prima care observa lipsa copilului iubit. O mare neliniste cuprinde sufletul mamei desnadajduite, care incepe sa-si caute cu infrigurare copilul pierdut. Aceasta cautare este redata cu o intreaga gama de simtaminte de colindele noastre religioase, care se intrec in a descrie, cu o sensibilitate deosebita, durerea sufleteasca a Maicii Domnului cu aceasta ocazie, cand umbla dupa fiu sa-l gaseasca. Dar si aici geniul poetic al poporuhr nostru si imaginatia avantata a credinciosilor nostri imbraca pe Mama si pe Fiu in culorile cele mai atragatoare, pe care le ofera peisajul si costumul romanesc. La aceste note caracteristice colindelor noastre se adauga, cu o discretia induiosetoare, simtirea si participarea colindatorilor si credinciosilor nostri ortodocsi la jalea Maicii Domnului, care-si cauta pretutindeni fiul rasletit de ceilalti.

Colindele religioase, care ne descriu aceasta cautare, capata un ritm de balada batraneasca, ce aminteste mersul marunt al cailor de munte, cu scapararea potcoavelor pe drumuri pietruite. Iata pe Maica Domnului stand “Sus la drumul mare” si intreband pe junii colindatori daca n-au vazut cumva pe Fiul sau:

– “Nu mi-ati vazut voiu,

Pe unde ati umblatu

De mi-ati colindatu

Pe Fiutul Meu?

– “Ceata de feciori

Juni colindatori

Din graiu le graia-re:

– “Noi nu l-am vazutu

Nu l-am cunoscutu.

Iar Sfanta Marie

Din graiu le graia-re;

– “Lesne a-l cunoaste

Oa, calutul luiu,

Rosu-i aratatu

Si seluta luiu

Floarea cerului;

Pintenasii luiu

Par luceferiei;

Sabioara lui

Serpe’nciritat.

In urma acestor semnalmente, colindatorii il recunosc si spun ca l-au vazut “jos la Rusalim”.

Iata si un tablou minunat din ajunul colindelor:

“De-aseara, de-aseara.

Mai de-alalta-seara

Junii se strangea-re

Si se vorovea-re

Sa plece a colida-re

Pe drumut, pe cale,

Spre rasa de soare…

dar la mijlocul drumului se intalnesc cu Sfanta Maria, care-i intreaba:

” Nu ati vazut voi

Pe Fiutul sfantu”

Pe jale mare, Maica Domnului se preface intr-o raza de soare si, spre bucuria ei, uitandu-se pe fereastra, isi vede Fiul iubit stand la masa de craiu:

” Si ea ca-si vedea-re

Drag fiu al ei

La masa lui craiu

La masa sezandu

Pahare umplandu

La craiu inchinandu”.

Dar maica e tot mai nelinistita:

” Umbla Maica dupa fiu

Tot plangand si intreband

N’ati vazut pe Fiul Sfant?”

Colindatorii intrebati ii spun Maicii Domnului ca poate l-au intalnit, dar nu l-au cunoscut. Maica le spune ca e- cam de seama lor si ca numai dupa imbracaminte l-ar putea recunoaste:

” C’avea haine cu petele

Si in degete inele.

La gulere si la ciotori

Avea scrise sarbatori. Soarele si razele Ba luna si stelele.”

Sau cu reminiscente vadite din balada mioritei:

” Fetisoara luiu

Spuma laptelui

Mustacioara luiu

Spicul graului

Ochisorii luiu,

Doua mure negre

Coapte la pamantu

Neatinse de vantu;

Coapte la racoare,

Neatinse de soare”.

La aceste semnalmente colindatorii il recunosc si-i spun Maicii ca l-au vazut, fie la Rusalim, fie rastignit pe o cruce de brad, fie venind calare inapoi:

“Noi ca l-am vazutu

In camp la Rusalimu

Cu calul saltandu, incoace venindu.

Colindele noastre nu redau gasirea, lui Iisus in templu si, dialogul acestuia, cu Maica Sa.: Ele scot in evidenta numai cautarea sbuciumata a Maicii, care umbla dupa fiu. Imaginea mamei care umbla sa-si gaseasca fiul omorat, ca in baladele noastre populare (balada mioritei), a: furnizat fanteziei populare unele elemente de care pietatea credinciosilor nostri a tinut seama la alcatuirea acestor colinde. Trebue sa retinem fondul crestin pe care s-au grefat aceste elemente de balada. Iar ideea crestina pe care o descoperim este cautarea lui Iisus de catre Maica sa atunci cand el a ramas in templu sa vorbeasca cu batranii invatatori ai poporului, imediat dupa cel de al 12-lea Paste al vietii Sale, pe care-l petrecuse cu parintii si cu rudele din Nazaret la templul din Ierusalim. Din aceste colinde reiese dragostea maicii pentru fiul pierdut si constiinta ei ca acest “Fiut sfant” este Dumnezeu.

In folclor, influenta reciproca a diferitelor genuri de creatie populara, unele asupra altora, se numeste contaminare. In cazul nostru, avem contaminarea a doua genuri foarte vechi de creatie populara: colinda si balada. Cand a avut loc aceasta contaminare, este greu de precizat. In orice caz, acest lucru s-a intamplat in fata in care se plamadea constiinta crestina ortodoxa pe aceste meleaguri, sub acoperamantul Maicii Domnului si al Domnului nostru Iisus Hristos.

Caci Maica Domnului nu iubeste numai pe Fiul sau, ci si pe noi pe toti, cei care o rugam sa mijloceasca inaintea lui Dumnezeu mantuirea noastra.

III. “Cum, Doamne, n’oi suspinare”

(Maica Domnului ca rugatoare si mijlocitoare)

In conceptia credincosilor nostri ortodocsi staruie cu intensitate ideia ca Maica Domnului este mijlocitoare intre noi si Domnul nostru Iisus Hristos, ca una, din care Domnul, nostru Iisus Hristos, si-a luat trup omenesc pentru mantuirea noastra.

Bogata imnologie bisericeasca ortodoxa, adresata Sfintei Fecioare, a influentat adanc si colindei noastre religioase, care cauta, sa exprime, intr-o forma accesibila credinciosilor nostri, marile idei dogmatice ale ortodoxiei noastre.

Dupa imnologia noastra rasariteana, Maica Domnului nu numai se roaga si mijloceste pentru noi, “ci ne si da ea insasi haruri si daruri, sau chiar toate bunatatile”. Credinciosii nostri ortodocsi sunt patrunsi de aceasta invatatura atunci cand aseaza in centrul gandirii si simtirii lor pe Maica Domnului. “Doamne, Maica Domnului, ajuta-mi” este o rugaciune rostita cu evlavie in orice imprejurare, cat de neinsemnata, din viata de toace zilele. Pentru credinciosii nostri, cultul ortodox are o realitate vesnic actuala. Credinciosii nostri experiaza tainic pe Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos si pe Maica Domnului. Colindatorii traiesc din plin minunea Nasterii Domnului, ei cauta pe Pruncutul din iesle, pe care-L gasesc in orice casa luminata de candela Nasterii Domnului. In noaptea aceea, “pe la cautatori tarziu”, cand pornesc la colindat, se intalnesc in drum cu Mos Craciun, cu ingeri sau cu sfinti cu Maica Domnului care cauta loc de nastere, sau umbla dupa fiu, sau cu Dumnezeu care “coboara pe o scara de lumina”, ca sa binecuvinteze lumea si natura care intinereste. Colindele au mostenit aceasta realitate obiectiva a Nasterii Domnului de la imnologia ortodoxa, care infrumuseteaza cultul ortodox.

De altfel, cultul ortodox este strabatut de la un capat pana la altul de cel mai desavarsit realism. Am facut aceste consideratii pentru a arata, odata mai mult, de ce colindele noastre religioase poarta pecetea vechiului nostru duh ortodox, caracteristic spiritualitatii noastre rasaritene.

Colindele religioase, care ne infatiseaza pe Maica Domnului rugandu-se pentru noi, sunt de o frumusete unica si de o putere intuitiva vrednica de admirat. Slujba, pe care credinciosii nostri o asculta in fiecare Dunrnica sau sarbatoare, o vad aevea petrecandu-se in cer. O viziune plina de maretie si de evlavie a liturghiei ceresti, oficiata de insusi Dumnezeu:

“D-auzi gazda ori n’auzi

Toaca-n cer si slujba-n rai

Toaca-n cer cum o batea

Slujba-n raiu cum o facea

Dumnezeu cum, cuvanta

Maica Sfanta se ruga.

Si sa stai sa tot privesti

Cum facea slujbe ceresti

Ingerii tiind stalpari

Cantau sfintele cantari”.

Acest colind dovedeste insemnatatea cultului ortodox in viata credinciosilor sai. Iata de ce atunci cand preotul ortodox oficiaza Sf. Liturghie in bisericuta lui de lemn, credinciosii lui stiu cai’n acelasi moment se oficiaza si in ceruri Sf. Liturghie de catre insusi Dumnezeu si ei vad cu ochii mintii lor pe Maica Domnului ingenunchiata si rugandu-se pentru pacatele lor.

Aceeasi imagine a liturghiei ceresti ne-o reda si colindul urmator. Slujba are loc intr-o manastire facuta de insusi Dumnezeu:

“Faca-si Domnul ce-si mai face

Faca-si Domnul manastire

Manastirea nu-i prea mare

Noua usi, noua altare

Cu altarul catre soare,

Cu usile jos spre mare,

Cu ferestrele spre soare.

Slujba sfanta cine-o canta?

Cant-o zeul Dumnezeu.

Dar de-ascultat cine-o asculta?

O asculta Maica Sfanta.

Cu-n fiut micut in brate

Fiutul mic tot salta-re

Maica Sfanta lacrama-re.

“Ce randu-i d-acesta randu

De eu salt si tu imi plangi

– “Taci tu fiu, ca tu nu vezi,

Tu nu vezi ce mi-si vad eu:

Vazui puntea raiului.

Pe deasupra iadului,

Ca firutu parului,

Vin sufletele sa treaca

Cate-mi, trec, mai multe cadu,

In vapaia focului,

In criscatul viermiloru,

In fluierul serpiloru”

Maicii Domnului nu-i scapa nicio imprejurare sa nu planga si sa nu suspine pentru pacatele noastre, la fel ca o mama buna care intervine pe langa tata pentru gresalele copiilor:

“Sus la’naltul cerului

La poalele raiului

Este o masa ferectata

Masa frumoasa de piatra.

Dupa dansa cine sade?

Sade Maica Precista

Cu-n pahar galben in mama

Tot inchina si suspina.

Vin ingerii si intreaba:

– “De ce suspini Maica draga?

– “Dar eu cum sa nu suspin,

Ca oamenii cand se scoala. Nici pe obraz nu se spala,

Far se duc la fagadau,

Suduie pe Dumnezeu.

Nu le frica ca-i trazneste

Si mi-e mila de pruncuti,

Ca raman far de parinti”.

In alt colind, Maica Domnului se roaga chiar de Fiul ei:

“Sus in varful muntelui,

La Domnul Hristos,

Sade Maica Domnului,

Sade, sade si se roaga,

Pentru toata lumea intreaga

sau stand la masa cu Dumnezeu:

“Cum Doamne n-oi suspina-re

Ca sunt oameni pe pamantu,

Si ise duc la fagadau,

Suduie pe Dumnezeu.

Nu le e frica c’o trasni-re

Dar am mila de prunci mici

Ca raman far da parinti;

Far’ de taica, far’ de maica,

Far’de frati, far’de surori

Si raman ca niste flori.

Apoi, toate colindele care au ca tema centrala nunta din Cana Galileii ne redau interventia Maicii Domnului catre Fiul sau, pentru vinul care se terminase. Colindele sunt prea cunoscute pentru a mai da si exemple.

Dar nu numai oamen’i cer si se bucura de ajutorul Maicii, ci si celelalte fiinte. Iata ce frumos se roaga o miorea la “Maicuta Precista”:

“.Numai una miorea

Sta’n genunchi si se ruga,

La Maicuta Precista.

S’o scape de iarna grea,

S’o scoata din iarna ‘n vara.

La draguta primavara “

iar o albina aduna ceara pentru faclii de aprins la Maica Domnului:

“Albina strangea din flori,

Ceara pentru sarbatori.

Din cear’se faceau, faclii,

Sa le dea Santei Marii.

Maica Domnului, dupa credinta noastra ortodoxa, este rugatoare harnica si daruitoare de daruri ceresti celor ce cer cu dinadinsul mijlocirea ei. Credinciosii stiu ca mijlocirea Maicii este mai mare decat a sfintilor; la fel si bogatia de haruri, pe care ni le transmite Maica Domnului, este incomparabil mai mare. De aceea si venerarea noastra este mai mare fata de Maica Domnului decat fata de sfinti, deoarece Maica Domnului sta in fruntea sfintilor si a cetelor ingeresti, ca una care cuprinde in sine deplinatatea sfinteniei omenesti si este cea mai strans unita, prin indumnezeirea ei cea dupa Har, cu Domnul nostru Iisus Hristos.

IV. “Marire Tie Maica Sfanta!” (Supravenerarea sau hiperdulia)

Pentru insemnatatea deosebita pe care Maica Domnului a avut-o si o are in viata noastra, credinciosii nostri ortodocsi ii acorda cultul de supravenerare sau hiperdulie. In conceptia noastra ortodoxa, Maica Domnului este mai presus decat orice fiinta, fara de asemanare, si cea mai apropiata de Dumnezeu, nu dupa fire, ci dupa Har. Maririle ei sunt cu mult mai presus decat orice cuvant si taina ei cu mult mai negraita si mai nepatrunsa. Colindatorii canta pe buna dreptate:

“Marire Tie, Maica sfanta,

De la robii care-ti canta.

De la ‘mparatul Christos,

Nascut lumi spre folos .

Pentru a ilustra si mai bine supravenerarea de care se bucura Maica Domnului din partea credinciosilor nostri, reproducem in intregime o colinda care nu mai are nevoie de niciun comentariu:

“Tu esti lumina cea Sfanta Precista blagoslovita

Ca ai nascut pe Fiul Sfant,

Oamenilor pe pamant.

Tu esti cinste ingereasca

Si slava apostoleasca;

Biruinta sihastreasca,

Nadejde calugareasca

La toti sfintii esti cununa,

Cu cocon fiu impreuna.

Toti se satura cu tine,

De Dumnezeiasca paine.

Tu esti izvor de viata,

Adapi bine cu dulceata,

Si esti Maic’adevarata;

Cai nascut fiu far’de tata.

Mai intai si ‘mai cinstita,

Decat soarele mai sfanta.

Tot de David proorocita.

De ‘nteleplul Solomon,

Si de Sfantul Gliedeon.

Tu esti ieslea salasluita.

Si cartea pecetluita,

Oare ne scrie cu dreptii.

Unde doresc inteleptii.

Si de-acum pana ‘n vecie,

Mila Domnuhii, sa fie”.

Parca ascultam stihurile unui acatist inchinat Nascatoare de Dumnezeu. In colindul citat gasim concentrate toate notele esentiale ale mariologiei ortodoxe, cu accentuarea supravenerarii pe care o datoram Maicii Domnului. Poporul cinsteste in chip deosebit pe Maica Domnului, nu numai in colinde, ci si la toate sarbatorile ei de peste an, aducand slava celei ce a nascut pentru mantuirea noastra pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Concluzii

Desi sumar, credem ca am surprins toate notele mariologice esentiale spiritualitatii ortodoxe rasaritene. In conceptia credinciosilor nostri si mai ales asa cum reiese din colindele lor religoase, Maica Domnului nu este nici pe departe intruchiparea vreunui mit sineretist pagan, continuat peste veacuri, in sanul crestinismului romanesc. Sfanta Fecioara Maria este din neamul lui David si din samanta lui Avraam, asa cum ne spun Sfintele Evangheiii, Traditia Sfintei noastre Biserici si colindele noastre religioase. Cercetarea facuta de noi in colndele noastre religioase ne-a convins inca odata de valoarea dogmatica a folclorului nostru religios. Pietatea populara, care imbraca sentimentele si ideile sale crestine in forme adecvate intelegerii ei, nu este nici ea exagerata, ci moderata si in deplina concordanta cu atmosfera generala a pietatii ortodoxe. Chiar daca imaginatia creatoare a credinciosilor nostri a adaugat uneori persoanelor sfintesau actiunilor lor unele trasaturi pitoresti, conforme peisajului si costumului romanesc, apoi aceasta dovedeste, odata mai mult, participarea totala a credinciosilor Bisericii noastre la evenimentele descrise cu atata caldura in colindele noastre religioase.

Maica Domnului este tot ce poate fi mai bun, mai duios si mai plin de iubire in pietatea credinciosilor nostri. Cine ar vrea sa scrie o viata a Maicii Domnului, ar gasi in colindele noastre religioase o sensibiltate ortodoxa deosebita, concretizata in gesturi, in fapte sau in expresii de o rara frumusete si gingasie. Noi ne-am straduit numai sa scoatem in evidenta, din colindele romanesti, notele esentiale ale mariologiei ortodoxe si nimic mai mult.

Concluzia noastra ultima este aceasta: adevarul dogmatic ortodox cu privire la Maica Domnului este bine precizat si redat cu destula claritate in colindele noastre religioase de la Craciun si de la Anul Nou.

Gheorghe Alexe

sursa http://www.crestinortodox.ro/craciun/colinde-craciun/maica-domnului-colindele-religioase-romanesti-68382.html

Colind ‘n Ajun

Azi iarna-mi vijelește,
Colindu-mi inima-mi strunjește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lumina cunoștinței aștept,
Să răsară-n pept,
Să răsară-n pept.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Din fluieraș păstorii,
Cântă jalnic miorii.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Îngerii slavoslovesc,
Și la drum ‘mi pornesc.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Păstorii taina primesc,
Merg spre Pruncul cel Ceresc.
Spre Pruncul cel Ceresc.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi;
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Stelele-n noapte strălucesc,
Pe magi mi vestesc.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ție să se-n-chine,
Întru adevăr Stăpâne.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Steaua i-a învățat,
Spre Prunc au plecat,
Spre Pruncul Luminat.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Magi în noapte
Pășesc cu șoapte
Oleroi, ieroi, aleroi!
Steaua, călăuză tăcută,
Mi scoate din negura ciufută.
Oleroi, ieroi, aleroi
Păstorii cu îngerii slavoslovesc,
Magii cu steaua călătoresc.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Lumina cunoștinței i-a ajuns,
Pe toți mi-a cuprins.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Răsăritul cel de sus,
Răpune pe negrul-apus!
Oleroi, ieroi, aleroi,
Colindu-mi primește-l colo-n sus
Sufletu-mi scoată-mi-l din apus,
Sufletu-mi scoată-mi-l din apus.

Copilule cu ochi senini

Copilule cu ochi senini,
Tu iarasi vii printre straini
In pestera, pe paie reci
Tu capul iarasi Ti-l apleci.

Dar azi nici craii nu mai vin
Si nici pastori sa-ti cante lin
Copilule cu ochi senini
Tu iarasi vii printre straini.

Copilule cu suflet bland,
Te nasti si azi pe-acest pamant
De mii de ani copil sarman
Tu vii in lume an de an.

La-ai Tai Iisuse ai venit
Si nestiind nu te-au primit
Iar tu cu suflet plin de dor
Ai plans mereu de mila lor

La mii de usi ai asteptat
Dar nimeni nu s-a indurat
Si ai ramas in ger si azi
Copil cu lacrimi pe obraz

Batand mereu cu-acelasi dor
La usi inchise cu zavor
Dar cati ti-ar mai deschide azi
Copil cu lacrimi in obraz

Copilule, sarman copil
Curat ca roua de avril
De-atata vreme tu petreci
La usa inimilor reci