Despre Mărturia Ortodoxiei Cu Tentă Duhovnicească De Către Persoane Lumești

Ce poate fi mai diabolic si smintitor, decât a luat un simbol ortodox și a-l invalui inr-o prezentare desfranata. A pune acel Sfant simbol fie intr-o scena smintitoare si desfranata, fie a fi purtat de catre persoane imbracate smintitor si desfranat?

Nu este prim oara cand observ ca luptatorii pro-ortodoxie, fac apel la astfel de persoane, care vin cu o marturie parut-ortodoxa.

De ce spun parut-ortodoxa? Pentru ca daca te imbraci smintitor si desfranat, degeaba ai in mana mataniile pe care le fluturi (daca nu chiar fatarnic). Ba, mai mult, si mesajul pe care-l transmiti va fi in cele din urma egal cu zero. De ce? Pentru ca nu ai investit sufleteste in el. Pentru ca nu esti un traitor.

Poate vei fi, candva. Dar acum nu esti. Asa ca de ce vorbesti?

Poate ca nu este nici vina ta, ci vina celor ce te-au invitat sa vorbesti.

Pana nu vei invata, sau mai bine zis vei fi invatat de catre Dumnezeu sa traiesti tainele, mai bine separa lumescul de viata ta duhovniceasca.

Du-ti viata in liniste, nu combina psihologia cu ortodoxia (mai ales daca nu esti preot – s-ar putea sa te arzi rau), nu te afisa imbracat provocator/smintitor, dar cu matanii in mana si cruciulita la gat.

Sunt chestii simple. Sunt chestii de bun simt. Sunt chestii de abecedar. Sunt de acord ca sunt cazuri de urgente, cand femeia desfranata s-a pocait si a alergat repede la Biserica si asa a fost prinsa imbracata, dar cand ai un comportament persistent in aceata zona, de “impletire” a duhului lumesc cu Duhul lui Dumnezeu atunci te afli intru inselare. Duhul lui Dumnezeu nu are de a face cu duhul lumesc, cum ulei nu are partasire cu apa. Nu pot fi combinate. Nu poti fi imbuibat, sa petreci, sa desfranezi, sa dansezi lumeste, sa te preaslavesti si sa fii smerit, cu lacrimi la rugaciune si cu bucurie duhovniceasca.

Si inca o data. Nu cred ca e vina ta, de “Star”, ci vina e a celor care te promovează, având la bază motive de Public Relationsip și nu motive duhovnicești.

Nimeni, nu va ajunge la Dumnezeu cu P.R. sau cu trucuri de marketing! Cuvântul cu putere multă, cuvântul însuflat de Duhul Sfânt, rugăciunile Sfinților, Voia lui Dumnezeu și rugăciunile PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu sunt cele ce trag sufletul la limanul mântuirii și la pocăință.

Activitățile de P.R. să fie lăsate seculariștilor și dușmanilor Bisericii, iar noi să luăm armele duhului, căci doar cu ele învingi. Să ținem minte, fără cuvinte Sfântul Antonie convertea mulțimi și mulțimi. Nu vom ajunge acolo, făcând paradă cu ștrampi cu găuri, cu păr geluit, cu cântece la modă, cu modă și alte activități mondene. Vom ajunge acolo, retrăgându-ne în pustie și rugăciune arzătoare pentru mântuirea lumii. Căci, “Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.”

Despre Smintirea Ce Vine De La Mașinile Preoților

Citeam astazi un comentariu al unui sectar nervos, care dadea de pamant cu popii, invocand printre altele merțanurile de care aceștia dispun.

Acum o lună de zile, vorbeam cu un țăran autentic, (probabil nu prea mers pe la Biserică), dar smintit și el de Jeep-ul Land Rover luat de popa din sat (masina de 100.000 euro). Specific ca satul si zona era de deal, iar o masina 4×4 chiar se impunea in astfel de conditii.

Intorcandu-ne la sectarul nostru, care aducea acelasi argumente ca si secularistii nostri, dadea cu popii pe jos, specificand ca Iisus nu a intrat pe cal ci pe asin, a fost smerit si sarac de buna voie.

Acesta este argumentul cel mai intalnit: popii opulenti vs. Invatatorul smerit si pe asin.

La o astfel de plangere, unii dintre preotii pozati de mass-media cu masini de zeci de mii de euro, au motivat ca nu bogatia este cea care mantuieste (corect), ci daca inima este alipita, sau nu de ea. Alta motivare a fost utilitatea si necesarul unei asfel de masini, alaturi de faptul ca a fost si este platita din banii lor munciti si castigati corect.

Toate cele trei argumente sunt corecte:

  1. nu bogatia sau lipsa ei mantuieste
  2. de multe ori, precum s-a vazut mai sus, exista o utilitate, o necesitate a masinii
  3.  munca ta, banii tai, faci ce vrei cu ea
  4. as mai adauga si faptul ca niste ierarhi sus-pusi, care trebuie sa impuna nu pot merge chiar cu o dacie de pe vremea comunismului
  5. si daca ar merge asa, sectarii, secularistii si cei rapizi in sminteala vor gasi altveva de care sa se sminteasca.

Nu masinile smintesc! Dar pot contribui la sminteala!

Iar aici din pacate, este o greseala, un fel de orbire a pastorilor nostri, pe care sincer nu o inteleg. Pentru a fi mai clar, voi face o comparatie cu imbracamintea smintitoare a unei femei.

Sfintii Parinti spun foarte clar, ca femeia se face vinovata de a sminti barbatul prin imbracaminte. Si isi va lua pedeapsa atat femeia, care s-a imbracat provocator, cat si barbatul care s-a smintit de ea si a poftit-o.

Deci putem obseva cumva, o impreuna lucrare in pacat. Vestimentatie smintitoare, provocatoare cat si cel care se sminteste, se lasa subjugat de pacat.

Atunci, cum de este valabila osanda si pacatul pentru femeia desfranata, dar nu ar fi valabila si pentru o masina la fel de desfranata. Pentru ca ce este o masina de zeci de mii de euro, daca nu o lipsa de frana in utilitatile, SCLIPIRILE si comoditatile pe care le ofera.

Sunt convins ca-ti poti face treaba si cu o masina de 20-30 000 euro la fel de bine ca si cu una de 100.000 de euro – bineinteles, aceata este o afirmatie generala, iar nevoia unei masini auto cu dotarile necesare, va depinde de la caz la caz!

De acord cu toate opiniile invocate de cei cu masini smintitoare, dar tu cand te afisezi unei populatii saracite, in haine stralucitoare si smintitoare, cum crezi ca vei fi primit? Ori cu invidie, ori cu slugarnicie ca poate le pica ceva de la rege.

A mustra femeia de vestimentatie desfranta din masini de lux, este o ipocrizie, chiar de mustrarea este corecta.
Dar cum crezi ca vei putea vindeca pe femeie, sau pe fii tai de patima desfranarii, invidiei, inavutirii cand tu insusi nu te-ai vindecat pe tine, ba persisti intr-o astfel de directie.

Caci nevoile oamenilor materiale si utilitare si chiar si somptuase, cred ca se pot rezolva si cu un buget mai mic, iar a justifica nevoia unei masini de 100.000 de euro sau peste, promovata de hipsteri, hip-hop-eri si femei desfranate (PIMP MY RIDE) nu cred ca are de a face cu ortodoxia.

Are de a face cu o ipocrizie, daca nu cel mult cu o naivitate maxima, pe care drept slavitorii crestini o deplang.

Tu, omul lui Dumnezeu, cu barba alba cu fata induhovnicita, cu suflet curatit de rugaciune si de savarsirea Sfintei Liturghii, sa te dai jos dintr-o masina tunata, cu jante si briz-brizuri promovate de pesti (intr-un mod desfranat – stim prea bine cum sunt reclamele la aceste masini), dintr-o masina vanata de cocalari, pitipoance si mafioti este un lucru de mare plans! Aceasat este societatea in care trăim – nu ne putem preface că lucrile stau altcumva.

Este trist! Cat de naiv poti sa fii, sa-ti justifici patima prin argumente lumești, cand ar trebui sa fii primul care si-o taie. Si daca ti-ai taiat aceasta patima, cat de naiv poti sa fii, sa nu te gandesti ca vei pune foc pe patimile altor oameni, obtinand rezultatele pe care le obtii.

Sa ne aducem aminte de viata Sfintei Teodora, care ajunsa la desavarsire era goala in pustie. Dar cand au venit calugarii condusi de pasari la ea, le-a spus sa-si pazeasca privirea si sa-i dea haine sa se imbrace, nu pentru ea, care ajunsese la despatimire si era ca pruncii, ci pentru ei, ca sa nu se sminteasca.

Deci o astfel de grija parinteasca au sfintii, fata de fii si fiicele lor duhovnicesti. Spre o astfel de grija parinteasca ar trebui sa tinda si duhovnicii si preotii nostri, astfel incat toti impreuna sa crestem duhovniceste (singura bogatie ce conteaza cu adevarat) si smintiri sa nu mai fie.

Chiar suntem atat de copii si de prunci? Chiar putem fii atat de orbi? Treziti-va parintilor.

Ce spunea Sfantul Ardealului, Parintele Arsenie Boca? Preotul sa nu aiba carnet.

Personal cred ca preotul trebuie sa faca tot ce poate sa ajunga la inima enoriasilor (cu carnet sau fara carnet): pe cei din Biserica sa-i stranga mai tare sub aripile lui, cum isi strange gaina puii, iar pe cei departe de Biserică să-i atragă cu înțelepciunea șarpeului care știe să-și prindă “peștele” în năvodul cuvântului cu putere multă!

Să nu ne mai pierdem viața pe Facebook

Una dintre ispitele secolului este să-ți pierzi viața pe Facebook. Ce este Facebook? O reflexie a creierelor și minților noastre manipulate de diavol, lume și trup unde mai răzbate ici colo și o rază de lumină duhovnicească.

De ce mai răzbate vreo rază de lumină? Că iată nu este loc unde să nu fie Dumnezeu. Iar Dumnezeu este acolo, aici ca să te scoată din lume, ca să te scoată din mrejele ispitei – în cazul de față Facebook și lumea virtuală.

Pr. Constantin Coman într-un articol foarte bun despre lumea virtuală oferea medicamentul suprem: să nu zăbovești în tehnologie și virtual mai mult decât ai nevoie și lucrezi – orice zăbovire în plus este de la diavol.

Virgiliu Gheorghe a spus despre Internet că este ca o hidră – din două click-uri de la un studiu duhovnicesc ai ajuns la bârfă, mânie sau desfrâu.

Nu spun sunt și resurse de valoare – dar suntem capabil să ieșim din Magia / Vrăjitoria utilizării tehnologiei și s-o folosim chiar cu folos?

Până la urmă și o mie de cărți duhovnicești nu sunt de folos dacă nu împlinim vreun sfat sau vreo poruncă de viață purtătoare – ci mult ma câștigat este cel ce a citit un singur sfat duhovnicesc și l-a pus în lucrare.

Astfel și cu bombardamentul de informație pe Facebook. Ba mai mult decât atât, s-a pus problema mărturisirii și comunicării pe Facebook și în mediul virtual al mesajului ortodox. Cred că ar trebui bine reflectat despre cum se poate face acest lucru întru un adevărat sens duhovnicesc.

Deși știu cât de puternic este Facebook folosit pentru manipulare, totuși nu-l consider un spațiu util de mărturie sau mărturisire. Mărturia și sfatul dacă nu sunt date de la inimă către inimă, ci sunt date într-o înveninare de comentarii într-un flux de informație nu duce nicăeri – decât la tulburarea inimii interlocutorilor – precum se observă – vorbim către inimi surde.

Avem exemple de bună utilizare duhovnicească a mediului virtual de la Părintele Calistrat și de la Părintele Constatin Coman. Dar noi ca mireni ce exemplu de bună utilizare aducem? Plângeri publice care ar trebui discutate în privat? Înjurături și blesteme, habotnicii și fanatisme?

Recunosc că sunt și „postaci” plătiți să defăimeze ortodoxia dar prea multe comentarii se pot observa non-duhovnicești pe pagini ortodoxe fie siteuri, fie Facebook – deci avem totuși de a face cu o generalizare a desfrânării limbii.

Ce spun Sfințiii Părinți că trebuie să facem? Taci și roagă-te. Și dacă tot vrei să scrii ceva, să-i răspunzi cuiva mai bine roagă-te mai întâi, așteaptă o zi ca Dumnezeu să te lumineze, scrie cu inimă îndurerată pentru fratele tău aflat întru înșelare și doar atunci exprimă-te.

Adu-ți aminte de lacrimile părintelui din Pateric la vederea feței desfrânate a femeii – de ce plângi părinte? Plâng că satana joacă pe fața ta. Ei bine, atunci când vom da și noi răspunsuri în scris, în spatele ecranului, dar în lacrmi de durere pentru aproapele, atunci înseamnă că nu ne vom fi aflat întru înșelare (se înțelege că nu lacrimi pătimașe – vezi Sfântul Ignatie Briancianinov – Experiențe Ascetice).

Este Biblia O Ideologie?

Mi s-a aruncat replica cum că Biblia ar fi tot o ideologie. La momentul respectiv am spus că omul conform lui Dostoievski este purtător de idee și bineînțeles are liberul arbitru să aleagă ce idee poartă: Adevărul sau minciuna.

Dar aș mai completa că Biblia este insuflată de către Duhul Sfânt și acolo găsim cuvintele Vieții.

În poruncile evanghelice, ni se descoperă Dumnezeu precum este (Sfântul Părinte Sofronie Saharov). Iar viața creștină nu este o ideologie ci este o comuniune cu Dumnezeu prin Tainele Bisericii Orotdoxe.

Cum părinții biologici nu sunt o ideologie, ci sunt persoane de a căror taină te bucuri, fie că-i vezi față către față, fie că le dai un telefon, le scrii un email sau doar te gândești la ei deși te afli plecat peste mări și țări, astfel și relația noastră cu Dumnezeu nu este o ideologie: ci o raportare vie și reală față de Cel ce Este, Dumnezeu nostrul, Sfânta Treime, Domnul Nostru Iisus Hristos.

Au Tatăl Nostru cel Ceresc nu este mai real ca părinții noștri pământești? Nu Dumnezeu a făcut totul? Deci cum să fie ideologie?

În greșeala ideologiei, a ideilor mentale, seci și moraliste consider că au căzut sectele, fanaticii, habotnicii și cei care doar tipicul îl văd și “împlinesc” cu „sârguință” vorba cuviosului părinte Arsenie Papacioc „tipic, tipic și la inimă nimic”.

Deci aviz celor care cred că Ortodoxia (dreapta slăvire) este un cod de maniere, un cod moral, civil sau penal. Nu, ci este trăire vie și drum către Adevăr având ca țel mântuirea – îndumnezeirea, împreună trăirea cu Hristos – nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine(Gal 2:20).

Relația noastră vie și personală cu Dumnezeu nu este o ideologie – ci este trăire vie, iar la ea se ajunge prin strădania împlinirii poruncilor Evanghelice cu viață în comuninune cu Sfânta Biserica (al cărui Cap este Însuși Hristos) și participarea la cele 7 taine.

Să nu cădem în închipuiri deșarte (ca alte secte care vorbesc în limbi sau au „relații” cu îngeri – adică demoni) dar nici să nu uităm, că Domnul nostru nu lasă fără de răspuns pe cei ce I se roagă în Duh și Adevăr.

Să ținem de Biserică, să ținem de Spovedanie, de Împărtășanie, de ascultare față de părintele Duhovnic, de Sfânta Liturghie, de rugăciune și studiul Sfinților Părinți și atunci nu vom mai fi „consumatori de ortodoxie ci trăitori de ortodoxie” (Pr. Calistrat)

Vorbind la inimi surde

 

Este mărturia mărturie dacă vorbești cu inimi surde? Este mărturia mărturie dacă inima ta se tulbură?
Părerile părinților sunt împărțite, și pe cât de împărțite pe atât de complementare și adevărate.
Cu practica în propria viață este mai greu.

Cred că cel mai bine a rezumat mărturisirea de credință Părintele Efrem Filotheitul care a spus așa: vorbește doar inimilor pregătite pin suferință de către Dumnezeu.

Atunci acele inimi se vor mișca, căci vălul a fost luat de către Dumnezeu de pe ochi. Atunci mărturia ta o vor primi și va fi lucrătoare spre credință.

Dar ce facem cu măturia către inimile învârtoșate? Iată, vedem în Evanghelie cum Ioan a mustrat pe Irod – mărturia nu i-a fost primită, dar a fost totuși făcută. Domnul Iisus mustră pe farisei și aceștia nu primesc mărturia și mustrare chiar de este însoțită și de faptă. Și totuși a fost făcută. Dar din viețile sfinților câte exemple de mărturisire nu avem, când aceștia mărturisesc și leagă și prin fapte minunate mărturia lor despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Astfel vedem că în urma minunii o parte cred, o parte nu. Iar câteodată chiar și stăpânitorul cel rău înclină să creadă dar pe urmă i se îvârtoșează iar inima.

Deci ce este de făcut cu mărturisirea aceasta?

Observăm că nu tot timpul este lucrătoare către cel spre care se mărturisește dar este lucrătoare peste veacuri și peste cel care mărturisește.

Totuși o dilemă am: inima mărturisitoare a sfinților a fost întotdeauna netulburată când au mărturisit? Sau au dus și crucea mâhnirii inimii? Căci nu este ușor să vezi cum Adevărul este călcat în picioare fără de rușine de alții, chiar de înțelegi că sunt orbi și bolnavi.

Adusumi-am aminte în inimă acum de cuvintele Sfântului Siluan Athonitul despre cât trebuie să mâncăm – atât cât după să ne mai putem ruga, astfel încât mâncarea să nu îngreuneze rugăciunea. Extrapolând într-un ziar de credință scria că așa trebuie să privim orice lucru facem.

Cred căci cu o astfel de atitudine trebuie să împletim și mărturisirea. Să mărturisim cât înainte să ne putem ruga, cât în timp ce mărturism să ne putem ruga și după mărturisire să ne putem încă ruga netulburați. Dacă cumva rugăciunea are de suferit, mai bine să așteptăm și să nu ne facem tulburare, grăind cuvinte care nu vor avea lucrare – deci vor fi fără sens și chiar vom putea cădea în păcatul datului de mărgăritare la porci.

Și tare-mi e că în aceste vremuri orice discuție chiar și pe ceva intelectual trebuie însoțită de aceeași vigilență. Căci trăim vremuri în care rațiunea dată omului parcă s-a suspendat de la mulți, iar omul nu mai gândește înainte să vorbească, ci va repeta ideea pe care și-a însușit-o cu știință sau fără știință.

Toată vorbirea să fie învăluită în rugăciune, iar dacă nu, mai bine păstrată tăcerea învăluită în rugăciune.

De ce nu mai deosebim răul de bine?

Una din învățăturile de căpâtâi ale Sfinților Părinți constă în discernămâtnul duhovnicesc și în faptul că fiecare va fi răsplătit după faptele sale.

Predania ortodoxă cunoaște din experianță înșelările și vicleniile de tot felul ce se abat asupra omului și care îmbracă diverse forme – în general forma de bine. În forma de bine, a unui gând părut bun se ascunde un mare rău.

Discernământul duhovnicesc este dar al Duhului Sfânt pentru om. Dar ca orice dar acesta se obține și prin arătarea voii omului în această direcție.

“Vreau să discern și să nu mai fiu păcălit ca un prunc, căzând în ispita formei și părutului bine în rău, și astfel să cad din Rai și să-L părăsesc pe Dumnezeu” – strigă nevoitorul.

Cu toate acestea ne uimim cât de greu este generației prezente să mai discearnă răul de bine. Tocmai citeam din Filocalie un citat care spunea astfel: conștiința nu-l judecă pe cel ce lucrează virtutea, dar nici pe cel ce și-a adormit-o prin plinirea păcatului în toată vremea. Conștiința judecă pe cel aflat la mijloc, pe cel ce se luptă împotriva păcatului și cu toate că nu vrea, îl împlinește.

Într-o eră în care furtul este la un click distanța, desfrânarea și toate spurcăciunile lumii sunt tot la un click distanță, magia, vrăjitoria și chiar și crima sunt tot la un click distanță, hulele, înjurăturile și toate păcatele lumii sunt la o distanță de câteva clikcuri, toate dând impresia că ar avea loc în mintea noastră – deci nimic rău – sau săvârșite într-o lume inexistentă – virtuală – deci nimic real din ce săvârșim, dar cu toate acestea făptuite în lumea reală: afectează pe aproapele nostru, afectează pe Dumnezeu, ne afectează sufletul!

Dacă îi spun unui tânăr că a descărca de pe un site de torrente un joc care costă 5$ este furt, se uită mirat și șocat la mine cum? Că toți tinerii au cont pe filelist și este doar un amărât de joc?

Ce contează că pentru acel joc alții au muncit ca să-și câștige pâinea, au plătit taxe, lincențe, salarii și orice alte cheltuieli ca să poată face acest produs? Este la o descărcare de un click, toată lumea face același lucru… unde este răul?

Să trăiești în era noastră și să nu cunoști definiția furtului mi se pare extrem de grav. Ce contează că a costat 5$ sau 5mild de dolari? Furtul este furt. Și cum spune Rafail Noica: azi fur un ou, mâine furi un bou.

Măcar de ar exista conștiința faptului că săvârșești un furt, și nu un act normal. Deși ai acei 5$ să iei jocul, tu totuși nu vrei să-i scoți din buzunar.

Pe urmă îi judeci pe politicienii care ne conduc că ne fură. Păi să nu ne mirăm – că pe hoți îi conduc căpeteniile hoților!

Să nu mai arunce nimeni cu piatra în hoții de policieni atâta timp cât și noi furăm la greu de pe Internet. O carte despre păcate și Internet a fost scrisă deja de Cristian Şerban, INTERNETUL
Tinerii în faţa provocării. Această carte se poate găsi și online – nu știu dacă este cu acordul autorului.

Acum să discutăm și despre partea cealaltă. Da se poate fura ușor pe Internet dar și furtul a fost încurajat: software-ul scump și inaccesibil pentru majoritatea oamenilor, accesul ușor la programe piratate, încurajarea accesului prin tot felul de programe și servere. Sunt persoane cărora le-ar fi imposibil să plăteacă anumite licențe și să aibă calculator și să-și poată îndeplini munca.

În astfel de cazuri duhovnicul este cel care decide pentru fiecare cum să procedeze. Bine este totuși, ca toți să ne străduim pe cât posibil să ne comportăm creștinește: să plătim programele pe care le utilizăm, să plătim filmele pe care le vizionăm și tot așa.

La ce nu avem acces din lipsă de resurse, să ne delimităm și să nu ne dorim astfel de lucruri. Astfel vom fi mai cumpătați și mai curați – utilizând atât cât avem nevoie și cât ne-a dat Domnul.

Pentru cei care nu vor să plătească software există variantă gratuită de sistem de operare de la Linux: Ubuntu și alte versiuni de Linux destul de evoluate. Necesită nevoință pentru a fi stăpânite și învățate – nu sunt la un click distanță. Dar sunt gratuite și cine dorește le poate învăța – ba mai mult cine știe ce meserie va învăța învățând să utilizeze Linux – majoritatea serverelor lumii rulează Linux! MacOS este o variantă de Unix.

Deci se poate!

Despre “Soluțiile” Oferite De Discursurile TED

Pornind de la acest discurs:

youtu.be/JDvoGev5_tk

​Imi place comentariul prim 😀

Muon Ray 5 months ago
This is TED folks. Privileged, well-fed business people giving themselves endless lipservice and “power of positive thinking” self-help style motivation and expecting clockwork like applause. Its a secular church, except worshiping the doctrines of market economics, social engineering and utopianism (futurism, feminism and so on)
Reply · 311

​Oricum în opinia mea toate aceste discursuri urmează un pattern tip scrisoare de vânzare: problema, durerea, drama, glumele, si soluția… doar că-ți vând o soluție simplistă, izolată la un cumul de provocări și situații complexe, personale pentru fiecare persoană în parte care țin de mediu, de cultură, de sănătate, de talente, de înzestrare etc etc etc.

În cazul de față este curiozitatea…

E bună curiozitatea mai ales dacă e dirijată, canalizată cu discernământ, căci nu tot ce zboară se mănâncă.

Am mai văzut pastile d’astea TED precum asta:

http://www.ted.com/talks/dan_pink_on_motivation care cică ar avea soluția la motivație. Totul cu studii, demonstrat “științific”, interesant dar iar extrem de simplificată soluția. Și yoghinii invocă demonstrațiile științifice… și ateei li se închinau lor.

Deci care este soluția? Părintele Arsenie Papacioc spune că nici o clipită de ochi nu se întâmplă fără voia și îngăduința lui Dumnezeu. Și tocmai am citit că Sf. Simeon Noul Teolog spunea că noi ne-am pierdut libertatea de a face binele ci avem doar libertatea de a alege, a dori binele.

Înainte de cădere, omul era liber să aleagă şi să facă binele. După cădere a devenit rob păcatului. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că după cădere omul a pierdut libertatea de a face binele şii‑a rămas doar libertatea de a alege binele, de a prefera binele, de a dori să facă binele.Pentru a‑l face, omul trebuie să se roage lui Dumnezeu, ca Acesta să‑i dea putere să săvârşească binele pe care l‑a dorit. Aşa spune şi Sfântul Isaac Sirul.

Un alt proverb rusesc spune: fără Dumnezeu nici pragul casei nu-l treci.

Deci soluțiile invocate de acești speakeri din punct de vedere ortodox sunt nule. Cred că cea mai bună soluție pentru creșterea copiilor o reprezintă rugăciunea deasă pentru ei, rugăciunea ca Dumnezeu să ne lumineze deciziile pe care le luăm în privința lor, educarea lor în frica de Dumnezu și în punerea nădejdii în Dumnezeu și nu în puterile proprii ( așa zisa încredere în sine ridicată la rang de idol). Participarea la sfintele Taine a copiilor și a părinților. Viață în legile Domnului și tot restul cred că va curge de la sine chiar dacă viața se va împleti cu necaz și nu cu lux, căci toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.

Dar atunci va veni Harul lui Dumnezeu care ne va ajuta să trecem peste orice necaz, și bucurie și bogăție mai mare nu va fi veci, mai ales știind către ce ne îndreptăm: viață veșnică.

Au doar nu e cea mai inteligentă și “profitabilă” gândire să acumulezi bogățiile veșnice pe care nu ți le poate lua nimnieni și nu cele vremelnice pe care ți le iau furii, moliile și în cele din urmă moartea.

​În astfel de discursuri ale filosofilor și înțelepților lumii multe dovedesc ei. Cu rațiunea poți dovedi foarte multe, doar Adevărul este unul singur.î

Acolo ar trebui săpat adânc și dirijată curiozitatea copiilor, către Mărgăritarul de mare preț și nu către sindromul prinților și prințeselor :D​