De Ce Ne Temem De Moarte

Vreți să vă spun, pentru dragostea voastră, de ce ne temem de moarte? Nu trăim cu acribie așa cum se cuvine creștinilor, nici nu tânjim după Împărăția cerurilor, ci ne temem de gheena, fiindcă disprețuim cu ușurință toate și moartea însăși. Dar acum, ne temem de moarte cu o teamă copilărească, în loc să ne temem de păcatul care ne roade conștiința. Aceasta ni se întâmplă nouă nu de la firea lucrului, ci din prostie. Fiindcă dacă am sta și ne-am gândi la ce este moartea, niciodată nu ne-am mai teme de ea.

Cuviosul Teognost

http://www.librariasophia.ro/carti-Tezaurul-Teognost-cuv-so-13564.html

Ultima Scrisoare A Soldatului De Pe Front

Ioan era cufundat in noroi, intr-un sant. Deasupra lui zburau obuzele cu un zgomot asurzitor. Avea la el o bucata de hartie si gasi o pana de porumbel printre moloazele spulberate. Se apuca sa scrie.

Draga mea, acestea sunt ultimele mele cuvinte pe care ti le mai pot asterne pe hartie. Deci acestea sunt si crezul ultim spre care m-a indreptat viata.

In acest crez vreau sa-ti spun ca te iubesc si ma bucur ca ne-am intalnit. Ma bucur caci chiar daca am fost la distanta, ai fost lipita de mine si nu m-ai ispitit ca cealalta. Tu mi-ai fost viata. De tine ma bucur ca m-a lipit Dumnezeu si ca prin tine m-a adus la viata. Cand iti scriu aceste randuri, stiu ca suntem atat de aproape si totusi atat de departe. Si mai stiu ca dupa ce ma voi desparti de tine pe veci, te voi uita si voi da slava Domnului caci prin tine am ajuns la El.

Ma bucur ca n-am cunoscut viata prin cealalta, care ma ispitea si m-ar fi dus la moarte. Dar prin tine, viata mea devine pe lumea vesniciei viata celeilalte. Iti multumesc ca te sacrifici pentru mine, sa pot trai in slava cealalta, in vecii vecilor. Stiu ca poate la prima vedere, aceasta nu pare a fi o scrisoare de dragoste, dar stiu ca si tu stii ca asa trebuie sa fie lucrurile. Tu aici mi-ai fost povata, avva, indreptare, iertare si vesnic aducatoare aminte a celor bune, a vietii si a mortii. Pentru nimic in lume nu regret ca in aceasta viata te-am avut pe tine si pentru nimic in lume nu as dori ca lucrurile sa fie altfel. Daca as fi avut-o pe cealalta nu as fi putut s-o duc, ci mai rau, m-as fi cufundat pe veci in tine. Iar tu cu mine pe veci nu facem casa buna. Ci facem casa perfecta doar in aceasta viata trecatoare. Tu esti bulbul vietii mele in care eu ma coc, ma dospesc si ma inalt. Daca mi-ai fi fost floare as fi devenit pamant in cealalta viata. De aceea ma bucur ca nu am avut acum floarea, ci am avut doar pamantul. Pamantul mocirlos, in care bobul cand cade da roada.

Trebuie sa ma opresc aici cu scrierea. Ii multumesc Domnului pentru tine bulb de roua si maica fertila, ce lumea nestiutoare te numeste boala, saracie si necaz. Cat despre cealalta, numita sanatate, iata ma bucur ca ajung la tine pe vecie, prin Domnul si prin bulbul de roua ce mi-a fost dat. Caci doar omul curatit de pacat e sanatos, si-si poate lua patul sa umble intru fericire, pururea lipit de Dumnezeu.

Ioan fu gasit de camarazii sai cu scrisoarea pe piept. In genunchiul ranit statea dreapta si infipta o pana de porumbel. Scrisoarea gasita avea cerneala rosie. In departare vazura un barbat vioi cu mantie rosie si cu haina azurie ce se confunda cu cerul, care parca urca in zbor spre rasarit.

Despre necazuri I

Staretul Nicon de la Optina:

Omul ales de Dumnezeu se cunoaste prin fatpul ca i se trimit necontenit necazuri si intristari. “Intru ostenelile oamenilor nu sunt si cu oamenii nu vor lua batai. Pentru aceasta a cuprins pe ei mandria lor pana in sfarsit, imbracatu-s-au cu nedreptatea si cu paganatatea lor” (Psalmul 72, 5-6). Trebuie sa traim in osteneli si scarbe, trebuie sa primim rani.

Pateric:

Zis-a un batran: de-ti va veni boala, sa nu te scarbesti! Caci daca vrea Stapanul sa patimesti cu trupui, tu cine esti de te necajesti? Oare nu El poarta grija de tine in toate? Sau fara Dansul traiesti? Rabda, si roaga-l pe El, sa-ti dea cele de folos! Aceasta este voia Lui, si deci sezi cu indelungata rabdare si mananca din milostenie!

Pateric: 

Un batran oarecare deseori se imbolnavea. In cursul unui an s-a intamplat sa nu fie bolnav; batranul se mahnea foarte mult din aceasta pricina si plangea zicand: “M-a parasit Dumnezeul meu si nu m-a cercetat”.

Sbornicul:

Un suflet înălțat și tare nu deznădajduieste la orice nenorocire. Viata noastră e ca o casă de încercari și de torturi; însă sa nu ne îndepărtam de Domnul, pana cand nu va porunci el celor ce ne chinuie să ne lase și până când nu vom fi inviorati ( făcuti vii) prin răbdare și o nepatimire tare.

Arsenie Papacioc:

Suferinta, singura catedra de teologie.