Să nu ne mai pierdem viața pe Facebook

Una dintre ispitele secolului este să-ți pierzi viața pe Facebook. Ce este Facebook? O reflexie a creierelor și minților noastre manipulate de diavol, lume și trup unde mai răzbate ici colo și o rază de lumină duhovnicească.

De ce mai răzbate vreo rază de lumină? Că iată nu este loc unde să nu fie Dumnezeu. Iar Dumnezeu este acolo, aici ca să te scoată din lume, ca să te scoată din mrejele ispitei – în cazul de față Facebook și lumea virtuală.

Pr. Constantin Coman într-un articol foarte bun despre lumea virtuală oferea medicamentul suprem: să nu zăbovești în tehnologie și virtual mai mult decât ai nevoie și lucrezi – orice zăbovire în plus este de la diavol.

Virgiliu Gheorghe a spus despre Internet că este ca o hidră – din două click-uri de la un studiu duhovnicesc ai ajuns la bârfă, mânie sau desfrâu.

Nu spun sunt și resurse de valoare – dar suntem capabil să ieșim din Magia / Vrăjitoria utilizării tehnologiei și s-o folosim chiar cu folos?

Până la urmă și o mie de cărți duhovnicești nu sunt de folos dacă nu împlinim vreun sfat sau vreo poruncă de viață purtătoare – ci mult ma câștigat este cel ce a citit un singur sfat duhovnicesc și l-a pus în lucrare.

Astfel și cu bombardamentul de informație pe Facebook. Ba mai mult decât atât, s-a pus problema mărturisirii și comunicării pe Facebook și în mediul virtual al mesajului ortodox. Cred că ar trebui bine reflectat despre cum se poate face acest lucru întru un adevărat sens duhovnicesc.

Deși știu cât de puternic este Facebook folosit pentru manipulare, totuși nu-l consider un spațiu util de mărturie sau mărturisire. Mărturia și sfatul dacă nu sunt date de la inimă către inimă, ci sunt date într-o înveninare de comentarii într-un flux de informație nu duce nicăeri – decât la tulburarea inimii interlocutorilor – precum se observă – vorbim către inimi surde.

Avem exemple de bună utilizare duhovnicească a mediului virtual de la Părintele Calistrat și de la Părintele Constatin Coman. Dar noi ca mireni ce exemplu de bună utilizare aducem? Plângeri publice care ar trebui discutate în privat? Înjurături și blesteme, habotnicii și fanatisme?

Recunosc că sunt și „postaci” plătiți să defăimeze ortodoxia dar prea multe comentarii se pot observa non-duhovnicești pe pagini ortodoxe fie siteuri, fie Facebook – deci avem totuși de a face cu o generalizare a desfrânării limbii.

Ce spun Sfințiii Părinți că trebuie să facem? Taci și roagă-te. Și dacă tot vrei să scrii ceva, să-i răspunzi cuiva mai bine roagă-te mai întâi, așteaptă o zi ca Dumnezeu să te lumineze, scrie cu inimă îndurerată pentru fratele tău aflat întru înșelare și doar atunci exprimă-te.

Adu-ți aminte de lacrimile părintelui din Pateric la vederea feței desfrânate a femeii – de ce plângi părinte? Plâng că satana joacă pe fața ta. Ei bine, atunci când vom da și noi răspunsuri în scris, în spatele ecranului, dar în lacrmi de durere pentru aproapele, atunci înseamnă că nu ne vom fi aflat întru înșelare (se înțelege că nu lacrimi pătimașe – vezi Sfântul Ignatie Briancianinov – Experiențe Ascetice).

Este Biblia O Ideologie?

Mi s-a aruncat replica cum că Biblia ar fi tot o ideologie. La momentul respectiv am spus că omul conform lui Dostoievski este purtător de idee și bineînțeles are liberul arbitru să aleagă ce idee poartă: Adevărul sau minciuna.

Dar aș mai completa că Biblia este insuflată de către Duhul Sfânt și acolo găsim cuvintele Vieții.

În poruncile evanghelice, ni se descoperă Dumnezeu precum este (Sfântul Părinte Sofronie Saharov). Iar viața creștină nu este o ideologie ci este o comuniune cu Dumnezeu prin Tainele Bisericii Orotdoxe.

Cum părinții biologici nu sunt o ideologie, ci sunt persoane de a căror taină te bucuri, fie că-i vezi față către față, fie că le dai un telefon, le scrii un email sau doar te gândești la ei deși te afli plecat peste mări și țări, astfel și relația noastră cu Dumnezeu nu este o ideologie: ci o raportare vie și reală față de Cel ce Este, Dumnezeu nostrul, Sfânta Treime, Domnul Nostru Iisus Hristos.

Au Tatăl Nostru cel Ceresc nu este mai real ca părinții noștri pământești? Nu Dumnezeu a făcut totul? Deci cum să fie ideologie?

În greșeala ideologiei, a ideilor mentale, seci și moraliste consider că au căzut sectele, fanaticii, habotnicii și cei care doar tipicul îl văd și “împlinesc” cu „sârguință” vorba cuviosului părinte Arsenie Papacioc „tipic, tipic și la inimă nimic”.

Deci aviz celor care cred că Ortodoxia (dreapta slăvire) este un cod de maniere, un cod moral, civil sau penal. Nu, ci este trăire vie și drum către Adevăr având ca țel mântuirea – îndumnezeirea, împreună trăirea cu Hristos – nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine(Gal 2:20).

Relația noastră vie și personală cu Dumnezeu nu este o ideologie – ci este trăire vie, iar la ea se ajunge prin strădania împlinirii poruncilor Evanghelice cu viață în comuninune cu Sfânta Biserica (al cărui Cap este Însuși Hristos) și participarea la cele 7 taine.

Să nu cădem în închipuiri deșarte (ca alte secte care vorbesc în limbi sau au „relații” cu îngeri – adică demoni) dar nici să nu uităm, că Domnul nostru nu lasă fără de răspuns pe cei ce I se roagă în Duh și Adevăr.

Să ținem de Biserică, să ținem de Spovedanie, de Împărtășanie, de ascultare față de părintele Duhovnic, de Sfânta Liturghie, de rugăciune și studiul Sfinților Părinți și atunci nu vom mai fi „consumatori de ortodoxie ci trăitori de ortodoxie” (Pr. Calistrat)

Turturica

Înainte de a muri,
Şi sufletul a ieşi,
Ca o turturică plăpândă,
De păcate bolândă,
Sfinţilor să veniţi,
Să mă ocrotiţi,
Căci nu sunt drept puternic,
Ci păctăos netrebnic.

Maică, în tril, ca turturica
Cântul curat de aş îmbrăca,
Ţi-aş striga.
Că de voi zbura,
Or voi cădea,
Fii acoperământ,
Pentru ăst pământ!

Înainte de a ieşi,
Înainte de a veşnicii,
Din tril plăpând,
Ca o turturică plângând,
Ridic glas împăcat,
Doamne! Ia-mă cuminecat.

Din Alauta Si Psaltire

Pe camp de lupta,
Insangerat si asediat,
Cant lin din alauta,
Bucuros de trupu-mi sfartecat.

Oh ce lin curge duhul spre sus,
Dintr-o coaja de trup batut,
Cand pentru toate aici am apus.
Ce lin suna psaltirea, din bulbu-mi de lut.

Desteapta-te alauta si psaltire!
Dimineata la tine sa-mi cant,
Lacrimile-mi de pocainta si cinstire,
Sa nu-mi picure in vant.

Oh dor de alauta si psaltire,
Dulce uimire! Ce in dar imi dai.
Dor de chimvale rasunatoare,
Lupta de mantuire! In glas de trambita. Spre rai.

Cantarea de biruinta cantand,
Bland din alauta si psaltire.
Glas inatand si strigand,
Cant lin din alauta si psaltire.

Ultima Scrisoare A Soldatului De Pe Front

Ioan era cufundat in noroi, intr-un sant. Deasupra lui zburau obuzele cu un zgomot asurzitor. Avea la el o bucata de hartie si gasi o pana de porumbel printre moloazele spulberate. Se apuca sa scrie.

Draga mea, acestea sunt ultimele mele cuvinte pe care ti le mai pot asterne pe hartie. Deci acestea sunt si crezul ultim spre care m-a indreptat viata.

In acest crez vreau sa-ti spun ca te iubesc si ma bucur ca ne-am intalnit. Ma bucur caci chiar daca am fost la distanta, ai fost lipita de mine si nu m-ai ispitit ca cealalta. Tu mi-ai fost viata. De tine ma bucur ca m-a lipit Dumnezeu si ca prin tine m-a adus la viata. Cand iti scriu aceste randuri, stiu ca suntem atat de aproape si totusi atat de departe. Si mai stiu ca dupa ce ma voi desparti de tine pe veci, te voi uita si voi da slava Domnului caci prin tine am ajuns la El.

Ma bucur ca n-am cunoscut viata prin cealalta, care ma ispitea si m-ar fi dus la moarte. Dar prin tine, viata mea devine pe lumea vesniciei viata celeilalte. Iti multumesc ca te sacrifici pentru mine, sa pot trai in slava cealalta, in vecii vecilor. Stiu ca poate la prima vedere, aceasta nu pare a fi o scrisoare de dragoste, dar stiu ca si tu stii ca asa trebuie sa fie lucrurile. Tu aici mi-ai fost povata, avva, indreptare, iertare si vesnic aducatoare aminte a celor bune, a vietii si a mortii. Pentru nimic in lume nu regret ca in aceasta viata te-am avut pe tine si pentru nimic in lume nu as dori ca lucrurile sa fie altfel. Daca as fi avut-o pe cealalta nu as fi putut s-o duc, ci mai rau, m-as fi cufundat pe veci in tine. Iar tu cu mine pe veci nu facem casa buna. Ci facem casa perfecta doar in aceasta viata trecatoare. Tu esti bulbul vietii mele in care eu ma coc, ma dospesc si ma inalt. Daca mi-ai fi fost floare as fi devenit pamant in cealalta viata. De aceea ma bucur ca nu am avut acum floarea, ci am avut doar pamantul. Pamantul mocirlos, in care bobul cand cade da roada.

Trebuie sa ma opresc aici cu scrierea. Ii multumesc Domnului pentru tine bulb de roua si maica fertila, ce lumea nestiutoare te numeste boala, saracie si necaz. Cat despre cealalta, numita sanatate, iata ma bucur ca ajung la tine pe vecie, prin Domnul si prin bulbul de roua ce mi-a fost dat. Caci doar omul curatit de pacat e sanatos, si-si poate lua patul sa umble intru fericire, pururea lipit de Dumnezeu.

Ioan fu gasit de camarazii sai cu scrisoarea pe piept. In genunchiul ranit statea dreapta si infipta o pana de porumbel. Scrisoarea gasita avea cerneala rosie. In departare vazura un barbat vioi cu mantie rosie si cu haina azurie ce se confunda cu cerul, care parca urca in zbor spre rasarit.