Trezește-te

Prins ca într-un vis, o vrajă trupească.
Mă seacă cu năluciri ce-mi fac suflul ca de iască,
Mintea cade întru întuneric,
Și iar mă comport ca un nemernic!

O moarte! Ce dis de dimineață mă trezeai,
În stări de minunată candoare,
Ochii deschideam spre cer și soare.
Semnul crucii. Slavoslovire. Spre lupte mă duceai!

Dar iată moarte, ai fugit!
Și aducerea-mi aminte, s-a pitit!
Tu, ce mă îmboldeai spre Viață,
Te-ai ascuns un pic de a mea față!

Și vai mie, fără aducere-mi aminte de moarte,
Am uitat de Viață,
De rugăciune și de nevoință!
Și mă bălăcesc ca porcul, întru a doua moarte!

Trezește-te suflet uituc,
Suflete-mi adormit
Ieși din bezna păcatului
Și pururi rugi înalță Împăratului!

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 20.6

Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.

Advertisements

Colind ‘n Ajun

Azi iarna-mi vijelește,
Colindu-mi inima-mi strunjește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lumina cunoștinței aștept,
Să răsară-n pept,
Să răsară-n pept.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Din fluieraș păstorii,
Cântă jalnic miorii.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Îngerii slavoslovesc,
Și la drum ‘mi pornesc.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Păstorii taina primesc,
Merg spre Pruncul cel Ceresc.
Spre Pruncul cel Ceresc.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi;
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Stelele-n noapte strălucesc,
Pe magi mi vestesc.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ție să se-n-chine,
Întru adevăr Stăpâne.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Steaua i-a învățat,
Spre Prunc au plecat,
Spre Pruncul Luminat.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Magi în noapte
Pășesc cu șoapte
Oleroi, ieroi, aleroi!
Steaua, călăuză tăcută,
Mi scoate din negura ciufută.
Oleroi, ieroi, aleroi
Păstorii cu îngerii slavoslovesc,
Magii cu steaua călătoresc.

Lin Doamne leru-mi,
În jertfelnic primește.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Lerul vestește ler,
Ler Domnului ‘n Cer!
Oleroi, ieroi, aleroi!
Ler Domnului ‘n Cer!
Ler Domnului ‘n Cer!

Lumina cunoștinței i-a ajuns,
Pe toți mi-a cuprins.
Oleroi, ieroi, aleroi!
Răsăritul cel de sus,
Răpune pe negrul-apus!
Oleroi, ieroi, aleroi,
Colindu-mi primește-l colo-n sus
Sufletu-mi scoată-mi-l din apus,
Sufletu-mi scoată-mi-l din apus.

Ie

Sunt îmbrăcat cu o ucigătoare ie
Țesută cu trufie,
Mânjită cu mânie
Dintr-o groasă pânză de semeție.

Vai mie, că prin ochii întunecați
Mă cred fecior mândru
Gata de nunta de împărați.

Când colo, sunt vreasc bun de aruncat,
Căci m-am uscat, decât capul am ridicat.
Crezând că de umbrire n-am nevoie,
Nici de lacrimi să mă spele de voie.

Vino Iisuse.Vino iară.
Iartă-mă dar, iară și iară.
Cu totul sunt netrebnic.
Doar Tu, din păcătos poți să faci vrednic.

Milă cer, ca să am să dau și eu,
Să pot dezbrăca haina haină,
Omul vechi a-l lepăda,
La Nuntă, a intra.
Vino Doamne, nu mă lăsa!

Lărgiți Inimile Voastre

Când nălucirea materiei o port.
Sunt “viu” lumii, dar Vieții îs mort.
Uit ca un ticălos de Dumnezeu.
Și sufletu-mi moare-n mormântul lui “eu”.

Mă îngustez de egoism,
Și mă îngrădesc cu despotism,
Nu-mi pasă că cineva e flămând,
Nu vărs o lacrimă pentru un copil plăpând.

Prunci fără apărare sunt în pântece uciși,
Copii nevinovați sunt decapitați!
Tineri feciorelnici și curați,
De filosofii idolești și păgâne sunt poluați!

Picior peste picior stau
Și cu degetul pe ecran tot dau și dau.
Navighez pe Internet
Viața-mi e banchet!

Frații mei după pâine-n lume au fugit,
În loc de lapte și miere, fiere au primit.
Se întorc bolnavi și obidiți acasă
Viața și-au chletuit, dar se mândresc cu o nouă casă.

Colo-n colț, bunicul de frig moare,
Iar “noul-om” îl scuipă că nu e pozitiv ca un soare.
Vinerea neagră a venit,
Care pe care se omoară pe vreo reducere de țintit!

Pe strămoși îi lăsam fără pomenire,
Nu am găsit la ofertă, vreo lumânare.
Deși la loz în plic salariul mi-am amanetat,
Doar, doar vor pica bani de vreun dulce rahat!

Când ultimul șpriț îmi caut,
Spitalele sunt pline.
Mustesc de suferințe și sânge ca un ciorchine.
Zdrobiți sunt copii, mame și ologi!

Colo-n munte, în deal, la șes, la mare, obuzele cad ca un fald.
Dar eu de milă-mi plâng, mă împopoțonesc și dănțuiesc.
Nu vreau să știu că defapt, calc pe sângele încă cald.
Vai mie! Cu pasu-mi ușuratec, oase nevinovate trosnesc.

Materie nălucitoare,
Piei din a mea minte!
Lasă-mă să mă trezvesc,
Căci ești pururea muritoare!

Lasă-mi să-mi aduc aminte,
Că am un suflet nemuritor !
Ce veșnic se va chinui,
Dacă egoismului, nu-i voi muri.

Lărgește a mea inimă, Doamne.
Dă-mi răbdare și întristare
Pentru păcatele mele de oroare,
Pentru fratele aflat în-nșelare.

Nu mândrie și egoism măreț,
Nu judecată și dispreț.
Ci grabnic să zic: “am iertat, am uitat!”
Cu cei ce mi-au greșit, m-am împăcat.

Dă-mi lacrimi, ale pocăinței roade.
Dă-mi curată rugăciune, nu cuvinte fade.
Plâns, să-mi spăl orice spurcăciune.
Smerenie, să mă izbăvească de veșnicul tăciune.

Primește-Mă la spovedanie,
Ție să mă mărturisesc. Oh! Ce Taină Vie !
Dă-mi a asculta a duhovnicul sfat,
Să mă păstrez de acolo curat.

Vino Doamne Iisuse și dă-mi a Te iubi.
În inimă și în tot, Cuvântul Tău a-l păzi.
Alungă tâlharii din peșteră și fă-o-ncăpătoare
Fă-o biserică pentru Tatăl și Duhul Sfânt sălășuitoare.

Taina Toamnei

Taina Toamnei

Rece și de poveri înghețat,
Stă rezemat de un colț un bătrân cocoșat!
Toate pe sub ochii lui încețoșați pălesc,
Doar o amintire în inimă-i licărește copilăresc.

Toamna a venit cu frunze uscate,
De miros de oțet înțepate.
Și toate într-un aer rece se împletesc,
Într-un miros pitoresc.

Foșnăie și freamătă frunzele ruginite,
De vânt înviate, de pământ primite.
Se aștern într-un covor ca de un apus gălbui-roșatec
Bine înmiresmând aerul rece, tomnatec.

Ce e moșule de stai încruntat?
Strigă către el un prunc înțărcat.
Au doar n-ai ochi să vezi,
Măiestria Domnului în livezi?

Pruncule, pe mine m-au doborât,
Orbit-am de tot păcatul ce-am făcut.
Închisu-m-am întru nemulțumire,
Legatu-m-am cu nerăbdare și rea-voire!

O bunicule, lasă tu orbirea,
Ridică-ți fruntea și privirea.
Pune-n față cugetul bun,
Și îngăduie-te și căzut și nebun.

Au doar nu știi, că o dată ce ai zis „am greșit”
Domnul vine la tine și te-a iertat de păcatul înmiit?
Nu-i bai, tot omul e mincinos,
De ce să ne mâhnim pentru ce nu putem aduce prinos?

Să strigăm către Domnul simplu și frumos:
Tu vezi Doamne că sunt neputincios!
Vezi și ranele și păcatele mele
Nu mă lăsa să ma vâr mai adânc în ele!

Și de am căzut iară,
Ce să se aștepte de la mine, o fiară?
Căci nu-s om ci tină de prisos,
Dar cred și nădăjduiesc în Hristos!

Când cred că El este Fiul lui Dumnezeu, ce pentru noi s-a dat,
De la judecată în brațele Domnului m-am mutat!
El s-a jertfit pentru ridicarea omului,
De aceea pururea cheamă Numele Domnului!

Și se va vădi că orice doborâre,
Prin credință și pocăință e urcare.
De la Domnul înfiere,
Și a ceriului bucurie mare!

Pâlpâind ca o tremurândă lumânare
Pe vijelie și furtună mare,
Ochii bătrânului întunecați,
Sclipeau încetișor înlăcrimați.

Din afară baba se uita,
Și vedea doar un prunc ce la moș se hlizea.
Zâmbind și strălucind ca o stea,
În mâini o frunză încet învârtea.
Toată taina toamnei… aici se afla.

Ora mesei

Ora mesei

A venit ora mesei.
Pântecele latră ca Grivei.
Atenție! Vai mie, sunt în pericol!
Că sunt mai rău ca un bou pe un teren agricol.

Tot mănânc și pântecul îl cresc,
Gust din toate și mă îndemn până plesnesc!
Ca un mușuroi de cârtiță burta mi-a crescut,
Deși foamea mi-a trecut!

Ma cred al pântecului înțelept călăreț,
Dar vai mie! Voia mi-o leapădă ca pe o balegă, cu dispreț.
Și unde se va duce mâncarea ademenitoare?
Oh! Într-a sufletului moarte și oroare!
Totul într-un miros de mare putoare!

Muștiuc

Muștiuc

Ieri am fost prunc, născut plângând,
Azi sunt lumânare, tăcând, arzând.
Ce rămâne din mine Doamne?
Eu cel neroditor și fără poame?

Ce va fi mâine, când nimeni nu mă va pomeni,
Când mormântul uitării cu totul mă va înghiții?
Ce rămâne din mine ce-l nimicnic,
Ce viața, mi-am cheltuit netrebnic?

Rogu-mă, Biserică Biruitoare,
Aprinde-mi un muștiuc de lumânare.
Să-mi iasă sufletul, ce-a fost odată prunc, din veșnica oroare!
Doamne, în Împărăția Ta de mă vei pomeni
Sufletul meu ticălos se va mântui.
Și bucuros la Tine voi veni.
Și de nu, Slavă Ție Doamne. Măcar nu Te voi mai mâhni.

Fie voia Ta, cu acest pământ.
Primește spre slava Ta, acest cânt!

11.09.2014 01:30 a.m.