Toamna frunzele zboară

Pe nămeții verzi de lână mișcătoare,
S-a depus un galben-fulg de frunză.
Vântul puternic o face zburătoare,
Iar pe cer zboară barză.

Soarele dogoritor ca un cuptor
Îngheață în puterea vântului mișcător.
Frunza arămie pe ametistul cerului plutește
Și se duce lin spre barză, făr-de-veste.

De sus surorile verzi își privește,
Râde de ele și se hlizește:
“Iată eu sunt o barză
Zbor, sunt foc și strălucesc
Și în același timp ma răcoresc.

Spre țări calde o să zbor
Sus, sus de tot, peste orice nor
Și de vreau mă duc până la soare
Să-i dau și sărmanului răcoare!”

“Vai de tine uscătura moartă!”
Croncăne barza în șoaptă.
“Nu te vezi că ești o biată frunză?
Ce zbori pe aripile vântului, ca o buburuză?
Vântul te răcorește,
Soarele strălucește,
A ta, e doar uscătura, de care n-ai prins veste!”

Vântul se oprii…
Soarele de nor se acoperii…
Frunza încet cădea,
Barza din răsputeri aripile-și zbătea.

De jos frunzele verzi se uitau
Iar cu roua dimineții ce o aveau în dar, plângeau:
“Vai nouă”, se tânguiau.
“De vântul nu ne dă aripi și nu ne răcorește,
De soarele nu ne strălucește,
De nourul nu ne dulce-umbrește,
Și barză de am fi,
Mai rău ca frunza uscată în foc vom deveni.”

Cine în țară caldă poate călătorii,
Și la cer a se sui?
De supără vântul ce suflă unde voiește,
De mânie nourul ce se întunecă și trăznește?
De alungă cu răutate soarele,
Ce cu strălucire îmbracă și pe cel mic și pe marele?

Advertisements

Dialog la mormântul eului meu vechi

Aici și acum sunt!
Strigă proorocii mincinoși în vânt.
Aruncându-și viclenia
În învățătura dumnezeiască: Trezvia!

Iubind minciuna,
Din mândria-i una
Omul pământesc,
Cu mintea-i lut grotesc.
La universul-tot din afară ia aminte,
Și nu se păzește, ca un bou fără cuvinte.

“Aici și acum sunt ființă,
Dar vreau să devin neființă”
Strigă mintosul,
Ce crede că îndumnezeirea
Se obține cu pământească-i gândirea!

Om trupesc fără de minte,
Poți să respiri și să iei cît vrei aminte,
Căci trupul pământesc,
Ți-a făcut sufletul grotesc,
Și nu ai nimic duhovnicesc!

Minciuna e demonică,
Căderea e adamică.
Să crezi că pământul
Poate naște suflul în Duhul!

Dar nu cumva ai surzit,
Și doar n-ai auzit:
Că Domnul pământ a luat,
Și către lut viață a suflat?

Căci ce este născut din trup,
Nu e duh, ci este trup.
Și ce este născut din Duh,
Nu e trup, ci este duh.

Căci se cade vouă a vă naște de sus,
A spus Domnul nostru Iisus.

Că trupul e neputincios,
Și duhul puturos, în omul mintos,
Semne fariseice lucrează,
Iar omul năluci multe visează.

Așa că lasă aerobica mintoasă,
Pocăiește-te înainte să vină moartea cu coasă.
Căci Domnul pururea e de față,
Și te așteaptă mormântul,
Ca trupu-ți să se întoarcă în pământul.
Ia aminte la tine,
Uită-te de faci și gândești bine!
Domnul te privește față către Față.
Strigă-L, întreabă-L, roagă-L.
Căci El este Cel ce este, și vine degrabă!
Deci nu fi cu mintea goală într-o doară!
Ia aminte! Cugetul bun cu veșnicia se însoară.
Iată deci trezvia, învățătura dumnezeiască,
Lăsată de sfinți cu dragoste părintească!

Strigatul Pruncului Catre Parinti

Mama, m-am nascut curat
Trimis de la Domnul in bratele tale
Si numai bun de mangaiat!
Fie-ti mila mama, spune-o ruga, cat esti pe cale.

Tatuca, mare functie ai primit,
De la Domnul si Tatal nostru.
Fie-ti mila, si cu suflet neprihanit,
Zi o ruga pentru sufletul nostru si al vostru.

Parinti nevinovati, sunt o fiinta curata
Zamislita in faradelege si in pacate,
Faceti-va mila, caci sunt neajutorata
Pocaiti-va caci Imparatia e apropiata!

Dati-mi mostenire nu patimi si pacate,
Nu manii, hule, rele, crime si ganduri strambate!
Caci Domnul e Domn zelos,
Si bate neam de neam, neamul pacatos!

Dati-mi mostenire lacrimi si rugi-cant,
Saracie duhovniceasca si lupta pana la sange cu pacatul.
Caci asa Domnul miluieste tot neamul.
Pana la al miilea neam, miluieste pe cei cu duh frant.

Fie-ti mila de mine mama,
De vrei sa nu fiu doar vremelnica chinuita-boare!
Fie-ti mila de mina tata,
De nu vrei sa ma duc pe vecie in oroare!

Parintilor dragi, parintilor scumpi,
Cu ochi curati si plansi
Cu maini stangace si picioare plapande
Cu gangurit si trup gingas,
Curat in toate madularele-mi
Rogu-va cu zambetu-mi de miel nevinovat
Opriti-va din pacate! Puneti-va pe rugat!

Ca de nu… de tot binele voi fi instrainat,
In sufletu-mi curat voi fi pradat.
Mugurii rai, in tot omul dupa cadere, de diavol saditi
Vor devenii tepi tari, nebiruiti!
Mai rau ca un lup voi deveni,
Ca un hoit sufletu-mi va putii,
Ca un porc ma voi balacii,
Si ca un injunghiat voi schelalalii!

Dar Slava Domnului pentru Rascumparator,
Care vegheaza si lucreaza osarduitor,
Si asteapta intoarcerea pacatosului,
Ca sa mantuiasca pe tot ticalosul!

Ticalos ce a fost o data prunc,
Gangurind sub soare si crug.
Asteapta sa-ti dea iar Suflarea de Viata,
Sa te faca prunc intelegator si sa te rezideasca,
Ca din iubire, impreuna cu tine, in veci sa imparateasca !

Fulg Albastru

Fulg albastru,
Fugi uşor.
Aluneci lin
Pe al inimii dor.
Fulg albastru, fulguşor!

Cânţi doina-pluguşor
Cu veselie ne duci
În al mulţumite-i rugi nor
Şi din iarnă în primăvară ne urci.

Când pe nămet stau întins
Şi mă uit la stele de dor aprins
Mă topesc în rugi de mulţumire
De fulg albastru, de fulguşor, de fulg de mântuire.

Tânărul Și Bătrânul

Putere caut în lume!
La toţi să le arăt că am stea-n frunte,
Cât de mare şi tare sunt pe culme,
Lovind, luptând şi ucigând cu vorbe crunte.

Mă voi înălţa până la soare,
Asuprind multe popoare.
În parade cu chipul meu vor defila,
În imperii de lut, faima-mi voi înălţa!

Cu îngerii voi vorbii,
Bolnavii voi tămăduii!
Sentinţe grele voi da ţie,
Toate din dreptatea ce mi-o fac mie!

Bătrânul zise: ai dreptate!
În viaţa ta lipsită de pietate.
Dar dacă dragoste nu ai,
Şi smerenia ai dat-o ca orzu la cai,
Lumea toată de-o ai,
De sufletul tău, va fi vai.

Petrecăreţul şi Bătrânul

Petrec în trâmbiţe şi ţambaluri
Mă arde buza după vinul lumesc
Sunt toată ziulica cu capul la baluri
Şi abia aştept sticla s-o izbăvesc

Capul mi-e uşor şi cu gândul inimii,
Îmi iau zborul de pe pământ printre primii.
Pentru mine totul s-a luminat,
Şi viaţa mea tare s-a uşurat!

Azi mi-e bine. Trăiesc clipa!
Mă uit cum se topesc necazurile ca gripa,
Când iau medicamentul magic,
Totul devine vesel, dintr-un mare tragic!

Bătrânul zise: ai dreptate!
În ochiul minţii tale întunecate.
Dar niciodată setea nu vei stinge
Ci doar libertatea-ţi vei frânge.
Devenind nu stăpân la baluri,
Ci rob la mulţi balauri!

Capul azi ţi-e uşor, mâine greu,
Dar vai, pe veşnicie robit de zmeu!
Zbori printre primii de pe pământ,
Doar într-un adânc frânt.

Nu lua medicamentul magic,
Ce din veselie face doar tragic.
Soarbe cu bucurie scârbele şi greutăţile dimineţii,
Ca să te poţi cumineca cu Trupul şi Sângele vieţii,
Ca la apusul tău de lut,
Pe veci să guşti… din Pacea-Frupt!

La Vâltoare

Deşi muscă, trag la lumină.
Ceară fiind, mă duc spre foc.
Deşi suflet amestecat cu tină,
Caut în Cer, loc!

Deşi de gând-bun plăpând,
Cu suflet ars, pe rogojină.
Deşi de multe patimi bolând
Milă cer, din adânc de mină.

Scoate-mă Doamne, din stricăciune.
Că a mea haină, în noroi am scăldat.
Şi alunecând, cad şi iar cad în urâciune
Şi sufletul schilod, cu mucegai l-am îmbracat!

Nu am om la scăldătoare,
Să mă ia şi să mă arunce.
Nu am paşi spre vâltoare,
Căci înfiptă-i-n mine o lance.

Pentru tot ce nu am ca om,
Ma lepăd de al morţii somn!
Şi din sărac ce sunt şi neom,
Nădăjduiesc, doar în Domn!