Predestinatia

Altă obiecţie este aceea că dacă cineva învaţă să lupte înseamnă că nu îşi pune încrederea în Dumnezeu, pentru că El este cel care ne apără, nu noi.
Iată de ce am spus că nu s-au adus argumente teologice! Sau cel puţin ortodoxe. Pentru că o asemenea afirmaţie este, strict teologic vorbind, erezie. Este o afirmaţie predestinaţianistă, (neo-)protestantă şi anti-ortodoxă. După aceeaşi logică, cel care învaţă un meşteşug înseamnă că nu îşi pune încrederea în Dumnezeu, cel care ară pământul tot aşa, la fel cel care îşi face haine sau îşi construieşte casă… Pot să aduc şi „argumente biblice”, ironic zis, în favoarea acestei logici ne-ortodoxe. Aşa cum le aduc sectanţii, preadestule. Doar că sunt scoase din context şi nu au valoare. Noi, creştinii, nu suntem predestinaţianişti. Nici nu lăsăm totul în seama lui Dumnezeu, nici nu Îl dăm deoparte. La noi totul este teandrie, adică împreună lucrare a lui Dumnezeu şi a omului. Noi, creştinii, trebuie să facem tot ce putem, iar apoi să spunem „slugi netrebnice suntem” şi să lăsăm pe Dumnezeu să hotărască ce va fi cu osteneala noastră. Fără orgoliu, fără supărare. Aceasta este atitudinea creştină. Că Dumnezeu îţi dă, e adevărat, dar nu îţi vâră în traistă. Dumnezeu îţi binecuvântează osteneala, dar trebuie să existe şi această osteneală. Dacă tu nu te osteneşti, nici Dumnezeu nu are ce să binecuvânteze. Aici este o influenţă sectantă puternică, pornită de la principiul „sola fide” [doar credinţa n.red.][1]. Însă „credinţa fără fapte moartă este”!

 

http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/articole/241-ortodoxia-si-artele-martiale-2-interviu-cu-parintele-mihai-andrei-aldea.html

Pre Podu Vârtos

Când apusul nu-l vezi
Căci puii se zbenguie virtuos
Printre verzile livezi
În raiul sădit în Podul Vârtos
Doar răsăritul îl vezi,
În ochii lor limpezi.

Dar un șarpe slinos,
Își bagă coada în locul nepăzit
Căci pre acest pământ nu e Arhanghel rânduit
De rugă nu aduci Dommnului ca prinos.

Pocăiește-te tătuțu-le și ieși din lenevire
Paza trezviei ridică și luptă pentru mântuire
Căci vrăjmașul nu doarme
Și spre tine aruncă ale lui hoarde

Rugăciunea de pocăință
Ca un soare pe cer e a minții trebuință
Roagă Domnului ca lumina să răsară
Să alunge duhurile din întunecata minte amară.

Dă-mi lucrarea credinței,
Dă-mi pavăza gurii și rugăciunea minții,
Doar a mea e vina Doamne! Dă-mi răbdare.
Iuțimea-mi-ntoarce spre duhovnicească lucrare.

Primește prinosul gurii
Nu mă lăsa la a neamurilor furii.
Pentru rugăciunile Maicii Domnului,
Nu mă lăsa pe mâna mea, nu mă lăsa pe mâna omului.

Iartă ticăloșia mea ce pururea o săvârșesc înaintea Ta.

Să nu ne mai pierdem viața pe Facebook

Una dintre ispitele secolului este să-ți pierzi viața pe Facebook. Ce este Facebook? O reflexie a creierelor și minților noastre manipulate de diavol, lume și trup unde mai răzbate ici colo și o rază de lumină duhovnicească.

De ce mai răzbate vreo rază de lumină? Că iată nu este loc unde să nu fie Dumnezeu. Iar Dumnezeu este acolo, aici ca să te scoată din lume, ca să te scoată din mrejele ispitei – în cazul de față Facebook și lumea virtuală.

Pr. Constantin Coman într-un articol foarte bun despre lumea virtuală oferea medicamentul suprem: să nu zăbovești în tehnologie și virtual mai mult decât ai nevoie și lucrezi – orice zăbovire în plus este de la diavol.

Virgiliu Gheorghe a spus despre Internet că este ca o hidră – din două click-uri de la un studiu duhovnicesc ai ajuns la bârfă, mânie sau desfrâu.

Nu spun sunt și resurse de valoare – dar suntem capabil să ieșim din Magia / Vrăjitoria utilizării tehnologiei și s-o folosim chiar cu folos?

Până la urmă și o mie de cărți duhovnicești nu sunt de folos dacă nu împlinim vreun sfat sau vreo poruncă de viață purtătoare – ci mult ma câștigat este cel ce a citit un singur sfat duhovnicesc și l-a pus în lucrare.

Astfel și cu bombardamentul de informație pe Facebook. Ba mai mult decât atât, s-a pus problema mărturisirii și comunicării pe Facebook și în mediul virtual al mesajului ortodox. Cred că ar trebui bine reflectat despre cum se poate face acest lucru întru un adevărat sens duhovnicesc.

Deși știu cât de puternic este Facebook folosit pentru manipulare, totuși nu-l consider un spațiu util de mărturie sau mărturisire. Mărturia și sfatul dacă nu sunt date de la inimă către inimă, ci sunt date într-o înveninare de comentarii într-un flux de informație nu duce nicăeri – decât la tulburarea inimii interlocutorilor – precum se observă – vorbim către inimi surde.

Avem exemple de bună utilizare duhovnicească a mediului virtual de la Părintele Calistrat și de la Părintele Constatin Coman. Dar noi ca mireni ce exemplu de bună utilizare aducem? Plângeri publice care ar trebui discutate în privat? Înjurături și blesteme, habotnicii și fanatisme?

Recunosc că sunt și „postaci” plătiți să defăimeze ortodoxia dar prea multe comentarii se pot observa non-duhovnicești pe pagini ortodoxe fie siteuri, fie Facebook – deci avem totuși de a face cu o generalizare a desfrânării limbii.

Ce spun Sfințiii Părinți că trebuie să facem? Taci și roagă-te. Și dacă tot vrei să scrii ceva, să-i răspunzi cuiva mai bine roagă-te mai întâi, așteaptă o zi ca Dumnezeu să te lumineze, scrie cu inimă îndurerată pentru fratele tău aflat întru înșelare și doar atunci exprimă-te.

Adu-ți aminte de lacrimile părintelui din Pateric la vederea feței desfrânate a femeii – de ce plângi părinte? Plâng că satana joacă pe fața ta. Ei bine, atunci când vom da și noi răspunsuri în scris, în spatele ecranului, dar în lacrmi de durere pentru aproapele, atunci înseamnă că nu ne vom fi aflat întru înșelare (se înțelege că nu lacrimi pătimașe – vezi Sfântul Ignatie Briancianinov – Experiențe Ascetice).

Este Biblia O Ideologie?

Mi s-a aruncat replica cum că Biblia ar fi tot o ideologie. La momentul respectiv am spus că omul conform lui Dostoievski este purtător de idee și bineînțeles are liberul arbitru să aleagă ce idee poartă: Adevărul sau minciuna.

Dar aș mai completa că Biblia este insuflată de către Duhul Sfânt și acolo găsim cuvintele Vieții.

În poruncile evanghelice, ni se descoperă Dumnezeu precum este (Sfântul Părinte Sofronie Saharov). Iar viața creștină nu este o ideologie ci este o comuniune cu Dumnezeu prin Tainele Bisericii Orotdoxe.

Cum părinții biologici nu sunt o ideologie, ci sunt persoane de a căror taină te bucuri, fie că-i vezi față către față, fie că le dai un telefon, le scrii un email sau doar te gândești la ei deși te afli plecat peste mări și țări, astfel și relația noastră cu Dumnezeu nu este o ideologie: ci o raportare vie și reală față de Cel ce Este, Dumnezeu nostrul, Sfânta Treime, Domnul Nostru Iisus Hristos.

Au Tatăl Nostru cel Ceresc nu este mai real ca părinții noștri pământești? Nu Dumnezeu a făcut totul? Deci cum să fie ideologie?

În greșeala ideologiei, a ideilor mentale, seci și moraliste consider că au căzut sectele, fanaticii, habotnicii și cei care doar tipicul îl văd și “împlinesc” cu „sârguință” vorba cuviosului părinte Arsenie Papacioc „tipic, tipic și la inimă nimic”.

Deci aviz celor care cred că Ortodoxia (dreapta slăvire) este un cod de maniere, un cod moral, civil sau penal. Nu, ci este trăire vie și drum către Adevăr având ca țel mântuirea – îndumnezeirea, împreună trăirea cu Hristos – nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine(Gal 2:20).

Relația noastră vie și personală cu Dumnezeu nu este o ideologie – ci este trăire vie, iar la ea se ajunge prin strădania împlinirii poruncilor Evanghelice cu viață în comuninune cu Sfânta Biserica (al cărui Cap este Însuși Hristos) și participarea la cele 7 taine.

Să nu cădem în închipuiri deșarte (ca alte secte care vorbesc în limbi sau au „relații” cu îngeri – adică demoni) dar nici să nu uităm, că Domnul nostru nu lasă fără de răspuns pe cei ce I se roagă în Duh și Adevăr.

Să ținem de Biserică, să ținem de Spovedanie, de Împărtășanie, de ascultare față de părintele Duhovnic, de Sfânta Liturghie, de rugăciune și studiul Sfinților Părinți și atunci nu vom mai fi „consumatori de ortodoxie ci trăitori de ortodoxie” (Pr. Calistrat)

Gânduri Despre Coaliția Pentru Familie Și Lupta Pentru Normalitate

  1. Cum a spus părintele Calistrat – 3mil de semnături este dezastruos pentru un popor de 20 mil
  2. Succesul acestui demers se va hotărâ mai întâi duhovnicesc – adică, dacă Dumnezeu va rândui nimic nu va clinti și nu va opri ca să fie definită căsătoria în constituție ca dreptul unui bărbat și al unei femei. Dacă nu avem rugăciuni cu lacrimi pentru împlinirea acestui demers, departe suntem de a câștiga. Deci trebuie rugăciune multă și plăcută lui Dumnezeu – iar acest lucru o pot face cei care petrec în dreapta credință și sunt plăcuți lui Dumnezeu – Sfinților rugați-vă pentru noi. Preasfântă născătoare de Dumnezeu roagă-te pentru noi! Doamne Iiuse Hristoase miluiește-ne.
  3. Nu trebuie făcut rabat GRATUIT la negocieri că am fi de acord cu parteneriatul civil (s-a vehiculat acest lucru în discuția de pe Realitatea – foarte grav!) – din punct de vedere duhovnicesc acesta este păcat și teologul și omul duhovnicesc nu se poate învoi la nici un păcăt indiferent cât de dreaptă este cauza – cauza nu se câștigă prin tertipuri și negocieri viclene și politice – dacă cădem în astfel de erori și de va fi definită căsătoria precum vrem și este normal – vom suferi plata păcătului. A fi de acord cu desfrâul și a legifera boala și demența în orice fel nu este creștinește! Legea nu poate fi despărțită de legea divină – și chiar dacă este, creștinul își exercită dreptul la liberă exprimare și la conștiință condamnând păcatul  și nefiind de acord cu el – chiar dacă o face doar cu buzele, trebuie să fim integrii până la capăt.
  4. Atenție mare la întâlnirile televizate – din păcate aici s-a pierdut mult prin strategia de întrerupere a mesajului reprezentanților normalității  – reprezentații lgbt nu au nici un argument, doar o dau la moară cu o poezie ieftină pe care oricine o poate sesiza, dar o îmbracă frumos și o prezintă frumos – iar majoritatea va lua această gălușcă (mai ales cum zicea și Virgiliu Gheorghe – ce un consumator de pornografie se va lupta pentru drepturile familiei? NU!). A spus și părintele Calistrat în acest video de ce nu există un teolog care să spună că plata păcatului este moartea și dacă este întrerupt și nu i se acordă timpul de a vorbi să se ridice de la masă! Am văzut doar prima dezbate pe Realitatea și una pe Atena – din păcate aceeași strategie de sacadare a mesajului – deși mesajul era bun și “distrugător” pentru adversari el nu și-a atins ținta datorită deselor întreruperi – mie mi-a fost greu să-l urmăresc și probabil și persoanelor în temă… dar cum credeți că au recepționat mesajul cei care nu sunt informați? 
  5. Nu cred că este de bun augur să invocăm nume precum CTP – astfel credintându-le că o dată au avut dreptate și ar fi nu știu ce referință în domeniu.
  6. Invocarea propriilor declarații de distrugere a familiei ale liderilor homosexuali este justă – dar nu ar trebui să precupețească nici aceasta.
  7. Din păcate prezentarea noastră este slabă și pătimașă. Îmi dau seama de nervii și emoțiile implicate, dar privind doar la manifestarea exterioară îl vedem pe un Remus zâmbitor și calm, detașat și de partea cealaltă membrii înverșunați, tulburați, mânioși. Trebuie mai multă pregătire duhovnicească astfel încât Duhul Sfânt să călăuzească gura și inima celui ce vorbește.
  8. Dacă nu se poate și interlocutorul chemat nu se poate stăpâni mai bine nu participă astfel încât să facă audiență televiziunii și să piardă capital de imagine.
  9. Trebuie adus cuvânt tare, cuvânt din Evanghelie, cuvânt din însuflarea Duhului Sfânt în care să nu poată sta împotrivă.

Cam acestea sunt ideile despre ce se poate face lumește, dar să nu uităm că biruința și Slava este întotdeauna a lui Dumnezeu. Să lucrăm duhovnicește pe acest plan. Iată câteva idei ce consider că ar putea ajuta pe plan duhovnicesc (singurul care contează și unde se va lua hotărârea – Rafail Noica).

  • Preoții parohiilor să implice enoriașii să se roage pentru succesul Coaliției pentru Familie
  • Să se citească Paraclisul Maicii Domnului
  • Să se citească Acatiste
  • Să se citească Psaltirea
  • Preoții mai râvnitori pentru acest demers să facă slujbe, Acatiste, Paraclise
  • Să se spună rugăciunea inimii particuar sau după modelul candelar.ro
  • Membrii care reprezintă Coaliția și se implică de la mic la mare să facă rugăciune cât mai des, să se curețe prin Taina Spovedaniei și Împărtășaniei
  • Deși pe lângă ortodocși sunt implicați și alte religii care vor familia tradițională, să nu se cadă în ecumenisme și împărășiri de rugăciune sau dogmă neacceptate de către Sfinții Părinți
  • Mărturisirea pe față și onestă a credinței nu doar a moralității  
  • Dacă noi nu credem cu tărie în credința noastră și mărturisirea noastră este mai mult sau mai puțin corectă politic cădem într-o moralitate seacă incapabilă să convingă – căci nu rațiunea schimbă inimile și convinge, nu retorica meșteșugită ci Duhul Sfânt ce sălășuieste în om. Să ținem minte că Antonie cel Mare cu un cuvânt convertea mulțimile și se țineau scai de el. Nu multe cuvinte, ci un cuvânt plin de har.
  • Cuvânt cu putere multă, cuvânt lucrător – cum spune Sfântul Siluan Athonitul, cei desăvârșiți nu vorbesc de la ei ci doar când le dă Duhul Sfânt cuvânt.

Deci da, mai bine este a tăcea și a nu apărea la TV dacă nu avem cuvânt tare, cuvânt lucrător, cuvânt cu putere multă. Mai bine este a tăcea și a lucra, cum s-a dovedit până acum. În liniște ați lucrat și ați strâns trei milioane de semnături. Este totuși ceva – dar să nu ne îmbătăm cu apă rece! În pace deplin duhovnicească să continuați lucrarea și Domnul să pecetluiască această lucrare, oferind cununa biruinței!

Iar ca orice cunună a biruinței ea se ia cu lacrimi, cu pocăință, cu rugăciune, cu jertfă și cu Voia lui Dumnezeu. Sfinților și drepților rugați-vă pentru noi!

Vorbind la inimi surde

 

Este mărturia mărturie dacă vorbești cu inimi surde? Este mărturia mărturie dacă inima ta se tulbură?
Părerile părinților sunt împărțite, și pe cât de împărțite pe atât de complementare și adevărate.
Cu practica în propria viață este mai greu.

Cred că cel mai bine a rezumat mărturisirea de credință Părintele Efrem Filotheitul care a spus așa: vorbește doar inimilor pregătite pin suferință de către Dumnezeu.

Atunci acele inimi se vor mișca, căci vălul a fost luat de către Dumnezeu de pe ochi. Atunci mărturia ta o vor primi și va fi lucrătoare spre credință.

Dar ce facem cu măturia către inimile învârtoșate? Iată, vedem în Evanghelie cum Ioan a mustrat pe Irod – mărturia nu i-a fost primită, dar a fost totuși făcută. Domnul Iisus mustră pe farisei și aceștia nu primesc mărturia și mustrare chiar de este însoțită și de faptă. Și totuși a fost făcută. Dar din viețile sfinților câte exemple de mărturisire nu avem, când aceștia mărturisesc și leagă și prin fapte minunate mărturia lor despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Astfel vedem că în urma minunii o parte cred, o parte nu. Iar câteodată chiar și stăpânitorul cel rău înclină să creadă dar pe urmă i se îvârtoșează iar inima.

Deci ce este de făcut cu mărturisirea aceasta?

Observăm că nu tot timpul este lucrătoare către cel spre care se mărturisește dar este lucrătoare peste veacuri și peste cel care mărturisește.

Totuși o dilemă am: inima mărturisitoare a sfinților a fost întotdeauna netulburată când au mărturisit? Sau au dus și crucea mâhnirii inimii? Căci nu este ușor să vezi cum Adevărul este călcat în picioare fără de rușine de alții, chiar de înțelegi că sunt orbi și bolnavi.

Adusumi-am aminte în inimă acum de cuvintele Sfântului Siluan Athonitul despre cât trebuie să mâncăm – atât cât după să ne mai putem ruga, astfel încât mâncarea să nu îngreuneze rugăciunea. Extrapolând într-un ziar de credință scria că așa trebuie să privim orice lucru facem.

Cred căci cu o astfel de atitudine trebuie să împletim și mărturisirea. Să mărturisim cât înainte să ne putem ruga, cât în timp ce mărturism să ne putem ruga și după mărturisire să ne putem încă ruga netulburați. Dacă cumva rugăciunea are de suferit, mai bine să așteptăm și să nu ne facem tulburare, grăind cuvinte care nu vor avea lucrare – deci vor fi fără sens și chiar vom putea cădea în păcatul datului de mărgăritare la porci.

Și tare-mi e că în aceste vremuri orice discuție chiar și pe ceva intelectual trebuie însoțită de aceeași vigilență. Căci trăim vremuri în care rațiunea dată omului parcă s-a suspendat de la mulți, iar omul nu mai gândește înainte să vorbească, ci va repeta ideea pe care și-a însușit-o cu știință sau fără știință.

Toată vorbirea să fie învăluită în rugăciune, iar dacă nu, mai bine păstrată tăcerea învăluită în rugăciune.

De ce nu mai deosebim răul de bine?

Una din învățăturile de căpâtâi ale Sfinților Părinți constă în discernămâtnul duhovnicesc și în faptul că fiecare va fi răsplătit după faptele sale.

Predania ortodoxă cunoaște din experianță înșelările și vicleniile de tot felul ce se abat asupra omului și care îmbracă diverse forme – în general forma de bine. În forma de bine, a unui gând părut bun se ascunde un mare rău.

Discernământul duhovnicesc este dar al Duhului Sfânt pentru om. Dar ca orice dar acesta se obține și prin arătarea voii omului în această direcție.

“Vreau să discern și să nu mai fiu păcălit ca un prunc, căzând în ispita formei și părutului bine în rău, și astfel să cad din Rai și să-L părăsesc pe Dumnezeu” – strigă nevoitorul.

Cu toate acestea ne uimim cât de greu este generației prezente să mai discearnă răul de bine. Tocmai citeam din Filocalie un citat care spunea astfel: conștiința nu-l judecă pe cel ce lucrează virtutea, dar nici pe cel ce și-a adormit-o prin plinirea păcatului în toată vremea. Conștiința judecă pe cel aflat la mijloc, pe cel ce se luptă împotriva păcatului și cu toate că nu vrea, îl împlinește.

Într-o eră în care furtul este la un click distanța, desfrânarea și toate spurcăciunile lumii sunt tot la un click distanță, magia, vrăjitoria și chiar și crima sunt tot la un click distanță, hulele, înjurăturile și toate păcatele lumii sunt la o distanță de câteva clikcuri, toate dând impresia că ar avea loc în mintea noastră – deci nimic rău – sau săvârșite într-o lume inexistentă – virtuală – deci nimic real din ce săvârșim, dar cu toate acestea făptuite în lumea reală: afectează pe aproapele nostru, afectează pe Dumnezeu, ne afectează sufletul!

Dacă îi spun unui tânăr că a descărca de pe un site de torrente un joc care costă 5$ este furt, se uită mirat și șocat la mine cum? Că toți tinerii au cont pe filelist și este doar un amărât de joc?

Ce contează că pentru acel joc alții au muncit ca să-și câștige pâinea, au plătit taxe, lincențe, salarii și orice alte cheltuieli ca să poată face acest produs? Este la o descărcare de un click, toată lumea face același lucru… unde este răul?

Să trăiești în era noastră și să nu cunoști definiția furtului mi se pare extrem de grav. Ce contează că a costat 5$ sau 5mild de dolari? Furtul este furt. Și cum spune Rafail Noica: azi fur un ou, mâine furi un bou.

Măcar de ar exista conștiința faptului că săvârșești un furt, și nu un act normal. Deși ai acei 5$ să iei jocul, tu totuși nu vrei să-i scoți din buzunar.

Pe urmă îi judeci pe politicienii care ne conduc că ne fură. Păi să nu ne mirăm – că pe hoți îi conduc căpeteniile hoților!

Să nu mai arunce nimeni cu piatra în hoții de policieni atâta timp cât și noi furăm la greu de pe Internet. O carte despre păcate și Internet a fost scrisă deja de Cristian Şerban, INTERNETUL
Tinerii în faţa provocării. Această carte se poate găsi și online – nu știu dacă este cu acordul autorului.

Acum să discutăm și despre partea cealaltă. Da se poate fura ușor pe Internet dar și furtul a fost încurajat: software-ul scump și inaccesibil pentru majoritatea oamenilor, accesul ușor la programe piratate, încurajarea accesului prin tot felul de programe și servere. Sunt persoane cărora le-ar fi imposibil să plăteacă anumite licențe și să aibă calculator și să-și poată îndeplini munca.

În astfel de cazuri duhovnicul este cel care decide pentru fiecare cum să procedeze. Bine este totuși, ca toți să ne străduim pe cât posibil să ne comportăm creștinește: să plătim programele pe care le utilizăm, să plătim filmele pe care le vizionăm și tot așa.

La ce nu avem acces din lipsă de resurse, să ne delimităm și să nu ne dorim astfel de lucruri. Astfel vom fi mai cumpătați și mai curați – utilizând atât cât avem nevoie și cât ne-a dat Domnul.

Pentru cei care nu vor să plătească software există variantă gratuită de sistem de operare de la Linux: Ubuntu și alte versiuni de Linux destul de evoluate. Necesită nevoință pentru a fi stăpânite și învățate – nu sunt la un click distanță. Dar sunt gratuite și cine dorește le poate învăța – ba mai mult cine știe ce meserie va învăța învățând să utilizeze Linux – majoritatea serverelor lumii rulează Linux! MacOS este o variantă de Unix.

Deci se poate!